Surse guvernamentale au declarat pentru EVZ că e vorba de șefi de Direcții de Sănătate Publică din județele unde sunt multe cazuri și unde nu s-au distribuit dozele de vaccin ROR, dar și din departamentele din Ministerul Sănătății, care se fac vinovați că nu au luat măsurile necesare pentru stoparea epidemiei de rujeolă care a făcut, până acum, 32 de victime.

Aceleași surse spun că premierul Mihai Tudose i-ar fi cerut ministrului Florian Bodog să facă raportul public, ca să vadă toată lumea cine nu și-a făcut treaba și unde sunt probleme cu distribuirea de vaccinuri ROR.

În ultimele zile s-a zvonit că chiar Florian Bodog e pe cale să-și piardă scaunul de ministru, dar marți dimineață, premierul a negat asta. „Nu, nu-l demit pe Bodog astăzi şi nici mâine”, a replicat premierul Mihai Tudose, întrebat dacă ministrul Sănătăţii este în pericol de a fi remaniat.

Premierul a explicat că deocamdată vrea să vadă cine sunt vinovații: dacă e o problemă a sistemului, „atunci sistemul trebuie schimbat”, iar dacă e o problemă de oameni care nu-și fac treaba, atunci se va renunța la aceștia. 

Potrivit ultimei raportări oficiale a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeola în România raportate până la data de 21.07.2017 este 8.246, din care 32 de decese. 

Au fost 8 decese în jud. Timiș, 6 în jud. Arad, 7 în jud. Dolj, 3 în jud. Caraș Severin, și câte unul în județele Bihor, Cluj, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galați și Mureș și în municipiul București.

Cel de-al 32-lea deces a fost cauzat de o complicație la distanță a rujeolei, la o persoana în vârstă de 29 de ani, imunocompromisă, din jud. Dolj. Persoana a fost confirmată serologic cu rujeolă în luna februarie. În iunie au apărut primele simptome ale complicației postrujeolice care a fost confirmată prin identificare virală (encefalită subacută mioclonică rujeoloasă).

rootstireaActualitate/EsentialSanatate
Surse guvernamentale au declarat pentru EVZ că e vorba de șefi de Direcții de Sănătate Publică din județele unde sunt multe cazuri și unde nu s-au distribuit dozele de vaccin ROR, dar și din departamentele din Ministerul Sănătății, care se fac vinovați că nu au luat măsurile necesare pentru stoparea...

Preluat de la EVZ