Acţiunea a avut loc la ieşire din Republica Moldova, în punctul de trecere Leuşeni. Lotul de marfă a fost identificat într-un autocar specializat în transportarea coletelor spre Europa, potrivit independent.md.

În urma verificării mijlocului de transport a fost stabilit că, în afară de uniforme militare, lotul mai conţinea căşti, veste tactice, ceasuri, lanterne şi produse alimentare în ambalaj militar, toate cu inscripţii în limba rusă. Persoanele care însoţeau coletele nu au putut argumenta provenienţa echipamentului şi destinaţia acestuia.

Investigaţiile prealabile denotă că uniformele şi accesoriile militare au fost fabricate în Federaţia Rusă şi introduse pe teritoriul moldovean din Transnistria. În cadrul cercetărilor a fost stabilit că acestea urmau să ajungă în Bratislava, Republica Slovacă. Este verificată versiunea vânzării echipamentului militar din depozitele de armament ale fostei armate a 14-a.

De menţionat că asemenea cazuri au mai avut loc în perioada 2014-2015, atunci când Serviciul de Informaţii şi Securitate de comun cu Procuratura Generală au reţinut loturi de echipament şi armament din regiunea transnistreană.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Acţiunea a avut loc la ieşire din Republica Moldova, în punctul de trecere Leuşeni. Lotul de marfă a fost identificat într-un autocar specializat în transportarea coletelor spre Europa, potrivit independent.md.În urma verificării mijlocului de transport a fost stabilit că, în afară de uniforme militare, lotul mai conţinea căşti, veste...

Preluat de la EVZ