Blaga este acuzat că ar fi primit prin interpuşi 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, iar fostul lider al PDL a susţinut, miercuri, că toate acuzaţiile care i se aduc sunt “construcţii SF”, iar declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor sunt contradictorii.

Vasile Blaga a mai susţinut că nu a primit “niciun cent” şi că pe omul de afaceri Horaţiu Berdilă, pentru care ar fi făcut trafic de influenţă, nici măcar nu îl cunoaşte.

Vasile Blaga le-a spus magistraţilor că nu a avut nicio legătură cu numirile la conducerile Teletrans şi Transelectrica, aceste numiri fiind făcute în mandatul de ministru al lui Adriean Videanu.

El a mai susţinut că nu a “colaborat cel mai bine” cu fostul primar Gheorghe Ştefan, fost vicepreşedinte al PDL, iar pe omul de afaceri Horaţiu Berdilă nu îl cunoaşte.

“Nu am primit bani. Precizez că îl ştiu pe Ştefan Gheorghe, fost vicepreşedinte al PDL în perioada vizată de anchetă. Nu îl ştiu pe Horaţiu Berdilă. Nu am auzit de nicio firmă a acestuia. Cum puteam să fac trafic de influenţă pentru Berdilă, pe care nu îl cunosc? (…) Nu am primit niciun cent. Nici de la Ştefan şi nici de la Dan Grigoriu. Nu colaboram cel mai bine cu Gheorghe Ştefan”, a spus în instanţă fostul secretar general al PDL în perioada 1997-2011.

Fostul lider al PDL a mai susţinut că declaraţiile date în acest dosar de către Gheorghe Ştefan sunt contradictorii.

“Cum pot să îl cred pe Gheorghe Ştefan că nu o ştia pe Sanda Dean, fostă secretară a lui Băsescu şi a lui Boc? Lucra acolo din 2000. Ei spun că au pus banii în biroul meu. Sanda Dean nu a lucrat în Modrogan o secundă. N-am mai avut birou din 2008 în Modrogan 22. Sporadic mai ajungeam în acea clădire.  Eu nu am fost şeful campaniei din 2009. Era Gheorghe Flutur. În 2012, Ştefan zice că i-a dat banii lui Dan Grigoriu, care i-a dat Sandei Dean?  Vorbesc de cei 500.000 de euro. Sunt numai contraziceri în declaraţiile lor. Nu am făcut niciodată trafic de influenţă. Această construcţie este SF”, le-a mai spus Blaga judecătorilor.

El a susţinut, de asemenea, că nu a avut niciun fel de înţelegere cu Gheorghe Ştefan pentru numirile în funcţiile de conducere din companii, pentru a obţine bani pentru partid.

Întrebat de procurorul DNA cum se făceau numirile în funcţiile de conducere din ministere şi companiile de stat, Blaga a răspuns: “Ca şi astăzi, ca şi în ţările din jur. Nu există o lege în acest sens”.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 8 septembrie, când va fi audiat Gheorghe Ştefan.

În 3 mai, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv că judecarea dosarului în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă pentru finanţarea ilegală a PDL în perioada 2011-2012 poate începe la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul finanţării ilegale a PDL, în 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, pe care îl acuză de trafic de influenţă, pentru că, în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL şi senator, ar fi primit în patru rânduri, printr-un interpus, 200.000 de euro şi 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.

Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penală în cazul său.

Procurorii DNA Ploieşti au arătat, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi prin intermediul unor firme de tip „fantomă” ai căror administratori, martori în dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse între 200 şi 1.500 de lei, precizează News.ro.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Blaga este acuzat că ar fi primit prin interpuşi 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, iar fostul lider al PDL a susţinut, miercuri, că toate acuzaţiile care i se aduc sunt 'construcţii SF', iar declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor sunt contradictorii. Vasile Blaga a...

Preluat de la EVZ