Direcția de Sănătate Publică Suceava va solicita Colegiului Medicilor Dentiști Suceava și Colegiul Medicilor Dentiști din România ridicarea dreptului de liberă practică a medicului stomatolog Cristian Mircea Pușcașu, motivul fiind pozițiile publice împotriva vaccinării copiilor, exprimate de medicul Pușcașu.

Directorul adjunct al DSP Suceava, Cătălina Zorescu, susține că ar mai exista cel puțin un caz similar în județ. Jurnaliștii de la Monitorul de Suceava nu au reușit să ia legătura cu medicul intrat în vizorul DSP.

Doctorul Cristian Mircea Pușcașu a avut luări de poziție în care a criticat Legea vaccinării.

În altă ordine de idei, ministrul Sănătății, Florian Bodog, a fost chemat, azi, la Palatul Victoria, pentru o discuție pe tema vaccinurilor cu premierul Mihai Tudose

. „Eu mi-am asumat că mâine va fi gata raportul cu vaccinurile. Acum adunăm toate datele de la Direcțiile de Sănătate Publică, aveau termen astăzi să le depună. În cursul zilei de mâine îl vom depune. Sunt raportări din unele județe, din altele nu, dar până diseară se raportează toate, le centralizăm. Am centralizat toate stocurile (de vaccinuri — n.r.) și le depunem mâine la premier”, a precizat Florian Bodog.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/un-medic-risca-sa-ramana-fara-drept-de-practica-din-cauza-opiniilor-sale-despre-vaccinare-40428.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/un-medic-risca-sa-ramana-fara-drept-de-practica-din-cauza-opiniilor-sale-despre-vaccinare-40428-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv