Întrebat despre faptul că CAS şi CASS ar putea fi plătite de către angajaţi, premierul a răspuns enervat: „Eu nu ştiu de unde tot scoateţi lucrul acesta. Spuneţi-mi şi mie cine v-a spus dumneavoastră?….Nu, ele vor rămâne pe modelul actual, toate taxele de genul acesta – CAS, CASS – vor fi plătite de angajator”.

De asemenea, chestionat despre schimbarea şefului ANAF şi numirea acestuia ulterior în funcţia vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, Tudose a spus că speră ca pe ”segmentul” unde este acum să facă treabă, informează News.ro

„Bogdan Stan, ca şi preşedinte ANAF, trebuia să controleze şi antifrauda şi vama. Pe segmentul lui, unde e numit acum, vicepreşedinte ANAF, pe colectare fiscală, sper că va face treabă. Voi face peste o lună o evaluare a conducerii ANAF pentru a vedea dacă respectă măsurile anunţate”, a explicat Tudose.

PNL va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituțională ordonanța privind CAS și CASS în cazul celor cu contracte part-time, a anunțat, luni, președintele PNL, Ludovic Orban.

Executivul a aprobat joi unele măsuri pentru asigurarea plății de către angajator a contribuției pentru pensii și sănatate la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plata, pentru toți salariatți, inclusiv pentru persoanele care au încheiate contracte de muncă cu timp parțial și pentru cei cu plata în acord.

Excepție fac salariații elevi, studenți, persoane cu dizabilități, pensionari și cei care cumuleaza venituri cel puțin de nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plata.

Noile reglementări urmează să intre în vigoare la 1 august și să se aplice începând cu veniturile aferente lunii viitoare.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Întrebat despre faptul că CAS şi CASS ar putea fi plătite de către angajaţi, premierul a răspuns enervat: „Eu nu ştiu de unde tot scoateţi lucrul acesta. Spuneţi-mi şi mie cine v-a spus dumneavoastră?....Nu, ele vor rămâne pe modelul actual, toate taxele de genul acesta - CAS, CASS -...

Preluat de la EVZ