“Acum, procurorii români au decis să întreprindă investigații detaliate pentru a descoperi natura morţii a celor aproximativ 770 de copii şi dacă aceste decese au fost cauzate din neglijență și rele tratamente aplicate de către operatorii centrelor în care au fost aduşi acești copii. Centrul public care investighează crimele comunismului în România (IICCMER) a prezentat recent o primă plângere cu privire la comportamentele inumane faţă de copiii aduşi la unele spitale din țară, Cighid (considerat lagărul groazei pentru copii), Păstrăveni și Sighetu Marmației. Sunt doar trei din douăzeci și șase de spitale unde au fost internați copii cu dizabilități mintale. S-ar putea să existe un număr mult mai mare, eventual chiar ajungând la zece mii de victime”.

Se mai menţionează faptul că plângerea este îndreptată împotriva unor manageri şi asistente medicale – factori de decizie care au permis să se întâmple  aceste crime între anii 1966 și 1989.

Il Giornale, reaminteşte despre unul dintre puținii supraviețuitori ai acestei tragedii, Izidor Ruckel.  Amintirile lui sunt importante surse  pentru a înțelege mai bine ce s-a petrecut în aceste Centre. Plângerile sale au scopul de a ridica pentru prima oară vălul uitării  pus peste aceste tragedii.

Ruckel, internat în Sighetu Marmației, a mărturisit de mai multe ori despre atrocitățile la care au fost supuși băieții, în special  cu supradoze de medicamente și analgezice, apoi băile în bazinele cu apă rece și murdară, despre asistente medicale si directori de Centru, care, împreună formau o rețea secretă, ascunzând cu bună ştiinţă aceste presupuse crime.

Speranța este ca, după atâţia ani de la căderea comunismului, se va putea face lumină, scoţând la suprafaţă cele mai întunecate pagini din istoria Europei de Est, scriu jurnalişii  de la Il Giornale, destul de optimişti.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
'Acum, procurorii români au decis să întreprindă investigații detaliate pentru a descoperi natura morţii a celor aproximativ 770 de copii şi dacă aceste decese au fost cauzate din neglijență și rele tratamente aplicate de către operatorii centrelor în care au fost aduşi acești copii. Centrul public care investighează crimele...

Preluat de la EVZ