„Am prezentat colegilor proiectul de lege prin care interzicem funcţionarea societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător pe teritoriul României. Am solicitat procedură de urgenţă şi am justificat cu economiile care pot fi aduse la bugetul de stat. Practic, acest proiect este similar celui german şi, aşa cum ştiţi, legislaţia germană interzice încă de anul trecut existenţa societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător plecând de la lipsa de transparenţă, plecând de la indicii privind susţinerea finanţării terorismului şi de la ideea de a reduce efectele spălării banilor”, a afirmat Florin Roman, citat de News.ro, după ședința de luni a Biroului Executiv al PNL.

Liberalul a spus că salută declaraţia făcută de Liviu Dragnea, care a spus că proiectul este unul bun, dar a precizat că nu are încredere în liderul PSD.

„Nu cred că parlamentarii domniei sale vor asculta de domnul preşedinte Liviu Dragnea, nu cred că parlamentarii PSD vor vota acest proiect de lege, aşa cum le-a cerut Liviu Dragnea, având în vedere că, aşa cum se vede în spaţiul public, PSD este în flăcări şi nu din cauza caniculei. Atâta timp cât în România funcţionează societăţi comerciale cu acţiuni la purtător orice declaraţie de avere sau de interese, cum e a domnului Liviu Dragnea, nu rămâne decât o glumă proastă”, a concluzionat deputatul PNL.

Pe 11 iulie, fiul președintelui PSD, Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea, a hotărât ca ferma Salcia din Teleorman, pe care o controlează de mai mulți ani și care are ca obiectiv principal de activitate creșterea porcilor, să aibă acțiuni la purtător, în loc de acțiune nominative, cum avea până acum. Astfel, prin această schimbare, oricine deține hârtia cu acțiunile la purtător are drept de proprietate asupra firmei.

rootstireaActualitate/Esential
„Am prezentat colegilor proiectul de lege prin care interzicem funcţionarea societăţilor comerciale cu acţiuni la purtător pe teritoriul României. Am solicitat procedură de urgenţă şi am justificat cu economiile care pot fi aduse la bugetul de stat. Practic, acest proiect este similar celui german şi, aşa cum ştiţi, legislaţia...

Preluat de la EVZ