Opt persoane decedate și 28 rănite au fost descoperite în remorca unui camion aflat într-o parcare din orașul american San Antonio, statul Texas (sudul SUA), relatează duminică AFP, preluată de Agerpres.

Douăzeci de persoane au fost internate în spitale din San Antonio, iar starea lor este gravă sau critică. Alte opt persoane au fost tratate la locul incidentului și starea lor nu a impus spitalizare.

Potrivit site-ului nydailynews.com, camionul a fost descoperit într-o parcare a lanțului comercial Walmart.

Mai multe persoane dintre cele găsite în viață sufereau de deshidratare, conform autorităților locale.

Șeful poliției din San Antonio, William McManus, a declarat că bănuiește că vehiculul era implicat în trafic de persoane. Cel puțin 35 de persoane s-ar fi aflat în interiorul remorcii camionului. Șoferul camionului a fost arestat, dar identitatea sa nu a fost încă dată publicității.

Printre persoanele decedate se află și doi copii, a precizat McManus.

Șeful Brigăzii de pompieri din San Antonio, Charles Hood, a afirmat că instalația de aer condiționat din remorcă nu funcționa și că temperatura din interior era extrem de ridicată.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/opt-morti-si-28-de-raniti-gasiti-in-remorca-unui-camion-intr-o-parcare-din-texas-40344.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/opt-morti-si-28-de-raniti-gasiti-in-remorca-unui-camion-intr-o-parcare-din-texas-40344-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv