Drumul Național 1 A este blocat, duminică, în zona Cheia, în urma unei ploi torențiale, în mai multe locuri fiind aduse aluviuni. Pe șosea au căzut și copaci.

Potrivit Poliției Prahova, la ora transmiterii acestei știri, DN 1A, între Măneciu și Cheia, traficul este blocat, pe drum fiind aluviuni și copaci căzuți, în mai multe zone.

“Sunt mai multe apeluri primite. A plouat, a căzut grindină și a bătut vântul puternic, iar traficul este restricționat. Echipajele sunt pe drum. Sunt aluviuni aduse și pomi căzuți pe carosabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Marian Popescu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Adrian Radu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii intervin la Cheia, unde pe o porțiune de 50 de metri DN 1 A este blocat de aluviuni.

”Avem un echipaj cu cinci subofițeri care a ajuns la locul blocat. La 5, 6 kilometri ieșirea din Măneciu spre Cheia, aluviunile curse de pe versanți blochează drumul pe o porțiune de 50 de metri”, a declarat Radu.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/atentie-soferi-drumul-national-1-a-blocat-in-urma-unei-ploi-torentiale-40349.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/atentie-soferi-drumul-national-1-a-blocat-in-urma-unei-ploi-torentiale-40349-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv