Noua campioană a Italiei la box, în liga secundă elite, este o tânără originară din Republica Moldova. Mihaela Leucă are 19 ani și este stabilită în provincia italiană Torino. Victoria tinerei a ţinut primele pagini ale ziarelor de sport din peninsulă, care au titrat că graţie tinerei pugiliste moldovence, după o pauză de 30 de ani, titlul de campioană la box a revenit în nordul țării, potrivit unica.md.

Tânăra are înălțimea de 1,60 metri şi o greutate de 48 de kilograme. 

”Îmi plac sporturile de contact şi, vreme de câţiva ani, chiar am făcut kickboxing aici, în Italia, dar fără să particip la competiţii. Iar acum un an şi jumătate, când clubul a închis secţia în cadrul căreia mă antrenam, mi s-a propus să fac box. Aşa am devenit pugilistă”, a declarat Mihaela, în presa de la Chișinău.

După părerea ei, boxul nu mai este rezervat doar bărbaților, cum era odinioară, căci, cel puţin în Italia, tot mai multe fete aleg să facă acest sport. Se antrenează în fiecare zi, câte o oră jumătate sau două, sub atenta supraveghere a antrenorului, care veghează asupra performanțelor ei de când basarabeanca a urcat pentru prima dată pe ringul de box. 

rootstireaActualitate/EsentialSport
Noua campioană a Italiei la box, în liga secundă elite, este o tânără originară din Republica Moldova. Mihaela Leucă are 19 ani și este stabilită în provincia italiană Torino. Victoria tinerei a ţinut primele pagini ale ziarelor de sport din peninsulă, care au titrat că graţie tinerei pugiliste moldovence,...

Preluat de la EVZ