”Schimbarea acestui sistem este un drept a Parlamentului, este schimbarea unui sisterm democratic cu alt sistem democratic. Sunt multe ţări în lume care au acest sistem. Ceea ce este ieşit din comun şi vă spun sincer căci şi România a trecut prin aşa ceva, distorsionarea realităţii de cei neprieteni, care au ajuns la Bruxelles cu mesajul întors complet”, a declarat, vineri, la Chișinău, premierul Mihai Tudose, potrivit canal2.md.

Parlamentul moldovean  a adoptat, joi, în lectură finală, proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral din proporţional, în cel mixt. Astfel, alegerile parlamentare din 2018 vor fi organizate în baza votului mixt.

50 de deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar 51 – direct de cetăţeni, în circumscripţii uninominale. Legea a fost promulgată de preşedintele ţării, Igor Dodon.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
”Schimbarea acestui sistem este un drept a Parlamentului, este schimbarea unui sisterm democratic cu alt sistem democratic. Sunt multe ţări în lume care au acest sistem. Ceea ce este ieşit din comun şi vă spun sincer căci şi România a trecut prin aşa ceva, distorsionarea realităţii de cei neprieteni,...

Preluat de la EVZ