Pilar Abel va cunoaşte în sfârşit adevărul, şi odată cu ea şi restul lumii. Spaniola, o ghicitoare în cărţi, de 61 de ani, afirmă că Salvador Dali este tatăl ei, mama acesteia susţinând că ar fi avut o legătură cu pictorul, decedat în 1989.

La sfârşitul lui iunie, justiţia a dispus deshumarea rămăşiţelor lui Dali, care s-a produs joi seara, la circa 140 de kilometri de Barcelona, la Teatrul-Muzeu Dali din Figueras, unde artistul era înmormântat.

Potrivit primarului oraşului, au fost prelevaţi „dinţi şi un os”, potrivit solicitării judecătorului. Fragmentele respective urmează să fie trimise la Institutul de Toxicologie din Madrid, unde vor fi comparate cu ele ale lui Pilar Abel.

Rezultatele analizelor vor fi prezentate în instanţă, în înfăţişarea programată pe 18 septembrie, potrivit lui Enrique Blanquez, avocatul din oficiu al lui Pilar, citat de Le Point.

Ghicitoarea în cărţi susţine că mama sa, de profesie menajeră, l-ar fi întâlnit pe Salvador Dali în casa unor prieteni ai acestuia, la Cadaques. Mama i-ar fi spus lui Pilar că este fiica pictorului.

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Pilar Abel va cunoaşte în sfârşit adevărul, şi odată cu ea şi restul lumii. Spaniola, o ghicitoare în cărţi, de 61 de ani, afirmă că Salvador Dali este tatăl ei, mama acesteia susţinând că ar fi avut o legătură cu pictorul, decedat în 1989.La sfârşitul lui iunie, justiţia a...

Preluat de la EVZ