Pentru că săptămânal numeroși cititori ne contactează ca să ne întrebe când și în ce condiții pot ieși la pensie, ne-am gândit să le punem la dispoziție informațiile necesare. În primul rând, vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Există însă, și varianta de ieșire la pensie anticipat sau anticipat parțial. Dar cum afli când poți beneficia de aceste drepturi?

Pas cu pas, ce trebuie să faci

Pe site-ul oficial al Casei Naționale de Pensii, www.cnpp.ro, există o secțiune intitulată „Când mă pot pensiona”. Secțiunea a fost înființată tocmai pentru a-i ajuta pe cei care vor să afle rapid și ușor când pot ieși din activitate. Odată deschisă aceasta, programul afișează un tabel, în care fiecare își trece data de naştere şi sexul.

Apoi, introduceți codul format din cifre și litere de pe fundal verde în căsuța următoare. Orientativ, noi am introdus datele unei femei, care s-a născut pe 4 iulie 1974. În final apăsați „Calculează”. Imediat, programul afișează în josul paginii un al doilea tabel, care arată următoarele:

● Pensie limita de vârstă – Persoana ale cărei date le-am introdus se va putea pensiona, la limită de vârstă, în iulie 2037, dacă va avea un stagiu minim de cotizare de 15 ani;

● Pensie anticipată – Persoana în cauză se va putea pensiona anticipat începânc cu iulie 2032, dacă are cel putin 43 ani de muncă, fără a avea o reducere a cuantumului pensiei;

● Pensie anticipată parţial – Persoana în cauză va putea primi pensie anticipată parțial începând cuiulie 2032, dacă are între 35 ani și 43 ani de muncă. În acest caz, pensia îi va fi mai mică cu până la 30%.

ATENŢIE! Calculatorul se bazează pe informaţiile referitoare la pensionare din cadrul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Informaţiile oferite de acest calculator on-line sunt pentru condiţii normale de muncă în sectorul civil. Pentru a afla informaţii despre vârsta de pensionare în cazul altor categorii de persoane (cele cu condiții speciale, cadre militare, poliţiştii etc.), trebuie să vă adresați unei Case Teritoriale de Pensii.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/calculator.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/calculator-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Pentru că săptămânal numeroși cititori ne contactează ca să ne întrebe când și în ce condiții pot ieși la pensie, ne-am gândit să le punem la dispoziție informațiile necesare. În primul rând, vârsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi.Stagiul...

Preluat de la EVZ