Documente incendiare însoțesc un denunț împotriva unui fost procuror DNA, înaintat de un prahovean către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Parchetul General) – Secţia Penală. Așa cum anunța „Evenimentul zilei”, pe 19 iulie, în plângere se arată cum un procuror DNA a fost ajutat de cămătari să își construiască vila pe un teren obținut ilegal. Este vorba despre casa familiei lui Mircea Negulescu, zis „Portocală”, fostul subordonat al Laurei Codruța Kovesi la DNA Ploiești.

Plângerea penală dezvăluită de publicația Incisiv de Prahova se referă la o vilă cu două etaje, întinsă pe 500 mp, situată în Prahova, la 15 kilometri de Ploiești, în comuna Târgșorul Vechi. Mircea Negulescu este acuzat că și-a construit vila din satul Strejnicu, comuna Târgșorul Vechi cu bani de la cămătari, dar și cu sprijinul afaceristului Vlad Constantin, zis „Șomerul”. Reamintim că soția lui Constantin a făcut publice convorbirile cu fostul procuror, în luna februarie la România TV, în care ex-magistratul o sfătuia pe femeie ce să să îi spună bărbatului ei ca să declare într-un dosar de corupție în care era arestat. Ulterior, a ieșit la iveală că „Șomerul” fusese omul care făcea denunțuri la comandă pentru Negulescu pentru a incrimina diferite persoane cercetate de fostul procuror DNA.

Documentele făcute publice de Incisiv de Prahova sunt două contracte de vânzare-cumpărare. Primul este încheiat, pe data de 16 martie 2015, între Primăria Târgșoru Vechi, reprezentată de primarul Nicolae Drăgan și Dragoș-Alin Negulescu, în vârstă de 28 de ani, fiul procurorului Mircea Negulescu.

În act se arată că Negulescu jr. se obligă să plătească 3825 de euro, în rate, pe o perioadă de zece ani, în schimbul suprafeței de 510 metri pătrați, oferiți de Primăria Târgșoru Vechi. Adică o rată de 382,5 euro pe an. Un calcul simplu arată că, pentru terenul din satul Strejnicu, familia Negulescu are de plătit, între anii 2015 și 2024, 31,8 euro pe lună, adică 142,8 lei.

Al doilea document prezentat de publicația prahoveană arată că, tot printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu primarul Nicolae Drăgan, a obținut un teren și Elena-Georgiana Nicolae, de 23 de ani, în vecinătatea celui pe care l-a cumpărat Negulescu jr..

Tânăra în cauză s-a angajat, prin contract, să plătească, pentru un teren un pic mai mic, respectiv 503 metri pătrați, 4024 euro, dar tot în rate, pe o perioadă de zece ani. Adică să plătească 402,4 euro pe an. Actul este întocmit pe data de 9 noiembrie 2016, la același notar, Carmen Meirosu.

Fiică de interlop și băiat de procuror

Elena Nicolae este, nimeni alta, decât fiica lui Vasile Cantemir Nicolae, interlopul despre care fostul șef al Poliției Locale Prahova, Cristinel Toader, scria, într-o plângere depusă împotriva lui Mircea Negulescu, că face parte din anturajul acestuia. Jurnaliștii din Prahova susțin că Nicolae a fost cel care a furnizat materialele de construcție pentru vila familiei Negulescu.  

Când Negulescu era procuror DNA, Cristinel Toader a sesizat o serie de abuzuri comise de „Portocală”. Plângerile lui Toader înaintate Laurei Codruța Kovesi, dar și la directorul SRI, CSM, ori la mai multe ambasade străine, au rămas fără ecou. Mai mult, fostul șef al Poliției Locale a fost reținut de DNA Ploiești la ordinul procurorului Mircea Negulescu.

Cristinel Toader scria,  în plângerea penală: Vasile Cantemir Nicolae, din satul Româneşti, comuna Bărcăneşti, județul Prahova este preşedintele Oamenilor de Afaceri Rromi din judeţul Prahova. Este proprietarul unei ferme de animale şi a unei pensiuni turistice. A fost unul din ospătarii lui Nicolae Ceauşescu. În anul 2013 a reclamat că i s-au furat 200.000 euro, bijuterii şi un ceas de aur depuşi în cutia de valori a Raiffeisen Bank – Sucursala Ploieşti. Este notoriu în mediu pentru chefurile pe care le organizează cu diverşi procurori.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/contract-vanzare-cumparare-negulescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/contract-vanzare-cumparare-negulescu-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Documente incendiare însoțesc un denunț împotriva unui fost procuror DNA, înaintat de un prahovean către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Parchetul General) - Secţia Penală. Așa cum anunța „Evenimentul zilei”, pe 19 iulie, în plângere se arată cum un procuror DNA a fost ajutat...

Preluat de la EVZ