Autor:
Ionel Dancu
|
duminică, 29 ianuarie 2017 | 1 Comentarii
| 716 Vizualizari

<!–

–>

Premierul Sorin Grindeanu a lansat primele acuzaţii, de la învestirea în funcţie, la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, el spunând că prezenţa şefului statului la protestele din stradă de săptămâna trecută a fost “o surpriză neplăcută” şi că Administraţia Prezidenţială are “o abordare greşită”.

“Pentru mine, a fost o surpriză neplăcută prezenţa preşedintelui în stradă săptămâna trecută. Eu am încercat, şi nu cred că mă poate acuza nimeni, am încercat în această perioadă să am o relaţie instituţională corectă cu Administraţia Prezidenţială. Ba chiar, poate de multe ori, am lăsat de la mine anumite lucruri, tocmai pentru a avea dialog, pentru ca fiecare, Parlamentul, Guvernul, Cotroceniul, să lăsăm deoparte politica şi să ne ocupăm de administrarea ţării. A fost o surpriză neplăcută nu doar acea prezenţă, nu am venit pe picior de război nici noi ca Guvern, nici noi PSD-ul. Toate piedicile pe care încearcă alţii să ni le pună le vom evita. Transformarea acestor lucruri într-o bătălie politică este o abordarea greşită din partea Administraţiei Prezidenţiale. Am încercat în ultimele 4 săptămâni un dialog normal cu Administraţia Prezidenţială şi a fost înţeles greşit”, a declarat Grindeanu la Antena 3.

Tag-uri:
grindeanu, iohannis

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fractură Cotroceni – Palatul Victoria. Sorin Grindeanu a rupt tăcerea în tensiunile cu Klaus Iohannis.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/grindeanu_2-465x390-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/grindeanu_2-465x390-3-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Ionel Dancu | duminică, 29 ianuarie 2017 | 1 Comentarii | 716 Vizualizari <!-- --> Premierul Sorin Grindeanu a lansat primele acuzaţii,...

Preluat de la EVZ