Autor:
Adrian Dumitru
|
duminică, 29 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 268 Vizualizari

<!–

–>

Scene şocante petrecute în judeţul Neamţ. Fiul unui politician din zona Moldovei a murit după ce a fugit de tatăl său, care trăgea cu pistolul.

Terifiat de scena creată de tatăl său, băiatul de 14 ani a căzut de pe acoperişul casei. Chiar dacă a fost transportat cu salvarea la spital, acesta a murit din cauza hemoragiei suferite. Potrivit anchetatorilor, Ciprian Constantin Mardar, care este șeful organizației Partidului Mișcarea Populară Târgu Neamț, a venit acasă și a declanșat un scandal monstru cu fosta soție. Deși divorțase, bărbatul continua să locuiască în aceeași casă.

„Bărbatul a spus că face el ordine în casă să arate cine este, și-a lovit fosta soție, a strâns-o de gât, apoi a scos pistolul, cu bile de cauciuc, și a tras prin casă de vreo 4 ori”, a declarat procurorul Stelian Olteanu, care coordonează ancheta.

În acel moment, Bogdan s-a trezit și, îngrozit, a sunat la 112. La sosirea patrulei de Poliție, părinții au spus că scandalul s-a aplanat. Apoi, tatăl a intrat furios în casă și i-a reproșat băiatului că-l face de râs în oraș. Bogdan s-a refugiat într-un birou de la mansardă și a deschis geamul ca să iasă pe acoperiș atunci când a auzit că părintele său voia să forțeze ușa, precizează Antena 3.

„Am găsit urme pe perete cum s-a cățărat să poată ieși pe fereastră, a închis-o după el, dar a căzut de pe acoperiș pe o alee din beton, de la intrarea în garaj”, a mai precizat procurorul Stelian Olteanu, pentru sursa citată.

Bogdan a fost transportat în stare gravă la Spitalul Târgu Neamț, iar apoi a fost transferat la Spitalul din Piatra Neamț, unde a fost operat de urgență. Băiatul s-a stins în doar câteva ore de la intervenția chirurgicală.

Tag-uri:

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Copil UCIS de inconştienţa tatălui, UN POLITICIAN cunoscut! A MURIT în timp ce părintele TRĂGEA cu PISTOLUL.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/pistol-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/pistol-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Adrian Dumitru | duminică, 29 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 268 Vizualizari <!-- --> Scene şocante petrecute în judeţul Neamţ....

Preluat de la EVZ