loading…

Peste trei sute de persoane s-au îmbulzit, sâmbătă, la deschiderea unei piețe private din municipiul Craiova, pentru a prinde tichete promoționale de cumpărături în valoare de 20 de lei, mai multe femei căzând la pământ.

Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 11, la deschiderea Pieței 1 Mai, situată în apropierea Spitalului Județean de Urgență din Craiova. Proprietarii au oferit vouchere de în valoare de 20 de lei, pentru cumpărături de 50 lei, iar pentru acestea oamenii s-au călcat în picioare. Mai multe femei au căzut la pământ, iar cei rămași în picioare au continuat să se îmbulzească.

Proprietarul pieței ar putea fi sancționat.

“Organizatorul nu a solicitat sprijinul Poliției Locale, Poliției și Jandarmeriei așa cum era normal în astfel de condiții. Oamenii s-au înghesuit să prindă promoția, au creat deranj pe spațiul public. Proprietarul a fost citat la sediul Poliției Locale Craiova și în funcție de verificările făcute se vor lua și măsurile legale ce se impun”, a declarat Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale Craiova.

Noua piață are un număr de 13 spații comerciale personalizate pe diverse tipuri de activități comerciale, precum produse ecologice și tradiționale, farmacie, magazin general, menaj, patiserie, carmangerie, pescărie, măcelarie, petshop, spații pentru comercializarea legumelor și fructelor, iar la etaj un restaurant cu autoservire, cu mâncare ca la „mama acasa”, după cum au comunicat proprietarii.

Clădirea care găzduiește Piața Agroalimentară 1 Mai are o suprafață de 1300 metri pătrați și este dotată cu sisteme de încălzire, climatizare și securitate la incendiu, beneficiind și de sistem Wi-Fi.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/sute-de-oameni-s-au-calcat-in-picioare-pentru-vouchere-de-20-lei-35345.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/sute-de-oameni-s-au-calcat-in-picioare-pentru-vouchere-de-20-lei-35345-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv