loading…

Mark Zuckerberg, cofondator și CEO al companiei Facebook, a criticat aspru deciziile pe care noul președinte al SUA, Donald Trump, le-a luat împotriva imigranților și refugiaților.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook, Zuckerberg s-a declarat “îngrijorat de impactul pe care ordinele executive recente” semnate de liderul de la Casa Albă îl va avea. Antreprenorul a afirmat că “Stale Unite sunt o națiune de imigranți” că “porțile” ar trebui să rămână deschide în continuare “pentru refugiați și cei care au nevoie de ajutor”.

Președintele Donald Trump a semnat, vineri noaptea, un ordin executiv care suspendă primirea refugiaților și impune controale dure pentru cetățenii a șapte țări predominant musulmane care vor să viziteze Statele Unite.

Iată mesajul lui Mark Zuckerberg: “Stră-străbunicii mei au venit din Germania, Austria și Polonia. Părinții Priscillei (soția lui Mark Zuckerberg, n.red) sunt refugiați din China și Vietnam. Statele Unite sunt o națiune de imigranți și ar trebui să fim mândri de asta.

Ca mulți dintre voi, sunt îngrijorat de impactul recentelor ordine executive semnate de Donald Trump. Trebuie să păstrăm siguranța acestei țări, dar ar trebui să facem asta concentrându-ne asupra celor care chiar reprezintă o amenințare. (…) Ar trebui, de asemenea, să ne păstrăm deschise porțile pentru refugiați și cei care au nevoie de ajutor. Asta suntem noi. Dacă am fi întors din drum refugiații acum câteva decenii, familia Priscillei nu ar fi fost azi aici. Acestea fiind spune, am fost bucuros să-l aud pe președintele Trump spunând că va face ceva pentru Visători – imigranții care au fost aduși în această țară de către părinții lor, la o vârstă fragedă.

Acum, Visătorii beneficiază de programul Deferred Action for Childhood Arrivals (DACA), care le permite să locuiască și să muncească legal în SUA. Sper că președintele Trump și echipa lui vor păstra acest program (…). Sunt, de asemenea, bucuros că președintele crede că țara noastră ar trebui să continue să profite de oamenii talentați care ajung aici. (…) În urmă cu câțiva ani am ținut niște cursuri la o școală generală unde câțiva dintre cei mai buni elevi nu aveau acte.

Și eu sunt viitorul nostru. Suntem o națiune de imigranți și cu toții beneficiem când cei mai străluciți oameni din lume pot trăi, munci și își pot aduce contribuția aici. Sper să găsim curajul și compasiunea să aducem oamenii laolaltă și să facem lumea aceasta un loc mai bun pentru toți”.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/mark-zuckerberg-mesaj-dur-pentru-donald-trump-suntem-o-natiune-de-imigranti-35364.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/mark-zuckerberg-mesaj-dur-pentru-donald-trump-suntem-o-natiune-de-imigranti-35364-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv