loading…

Judecătoria Bârlad a dispus vineri, 27 ianuarie, condamnarea lui Andrei Silvian Spiridon la trei ani de închisoare cu executarea pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Pentru cea de-a doua infracțiune pentru care a fost trimis în judecată, cea de viol, judecătorii au dispus încetarea procesului penal urmare a retrageriii plângerii formulată de persoană vătămată, scrie adevarul.ro.

Pe lângă condamnarea în regim de detenție, judecătorii l-au obligat pe Spiridon ca timp de trei ani de zile, după executarea pedepsei, să nu se apropie de victimă și de membrii familiei acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri, să nu se apropie de unitatea de învățământ la care aceasta va studia, de domiciliul acesteia sau în alte locuri publice în care victima va desfășura activități sociale. Judecătorii i-au interzis lui Spiridon orice încercare de a lua legătura cu victima sau familia acesteia.

Sentința dispusă de judecătorii bârlădeni nu este definitivă. Până la pronunțarea unei decizii definitive, judecătorii au dispus menținerea măsurii controlului judiciar față de afacerist. Totodată, din condamnare îi va fi dedusă perioada de arest la domiciliu 31 ianuarie 2015 – 4 august 2015.

Victima a cedat psihic

Condamnarea afaceristului bârlădean vine după, în urma unor presiuni uriașe, a reușit ”o împăcare” de ultim moment, cu victima. 

În schimbul retragerii plângerii, eleva eminentă, premiată în 2015  de Ministerul Educației cu distincția “Meritul Olimpic”, a primit de la inculpat suma de 50.000 de lei și un autoturism. Rudele victimei au afirmat că fata, elevă în an terminal de liceu, a cedat psihic și nu mai putea face față procesului, unde era nevoită să se întâlnească lună de lună cu cel ce a abuzat-o sexual.

Împăcarea dintre victimă și violator a fost anunțată oficial pe 10 ianuarie la Judecătoria Bârlad, acolo unde se judeca dosarul. Încă dinaintea termenului, eleva și-a anunțat avocatul, care s-a oferit s-o apere gratuit, că se va împăca cu inculpatul, iar cu banii primiți urmează să plece alături de mama sa în străinătate pentru a-și continua studiile.

Decizia olimpicei de a-și retrage plângerea împotriva bărbatului care a violat-o a stârnit indignare printre cei care i-au oferit sprijinul pentru a depăși trauma suferită. 

”Considerăm că procurorii și-au făcut datoria cu prisosință în acest caz. În fața manifestării de voință a persoanei vătămate nu avem ce face. Așteptăm să se pronunțe instanța pe infracțiunea de lipsire de libertate, unde împăcarea părților nu este posibilă”, a precizat, pentru ”Adevărul”, Mihaela Plopan, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. 

50.000 de lei pentru sexul cu forța, trasul de păr, scuipat

Andrei Spiridon (29 ani) este fiul unui afacerist din Bârlad și este absolvent al unei școli de modă de top din Milano, unde a studiat cu nume mari din industria modei. A venit în România decis să își construiască propria marcă, astfel că și-a deschis un atelier la Bârlad. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au dispus trimiterea în judecată a creatorului de modă Silvian Andrei Spiridon, în luna mai, anul trecut, sub acuzația de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Pe tot parcursul anchetei, tânărul s-a aflat în arest la domiciliu, judecătorii din Bârlad și Iași respingând propunerea de arestare înaintată de procurori. 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/afacerist-condamnat-la-inchisoare-dupa-ce-a-violat-o-olimpica-chiar-daca-s-a-impacat-cu-victima-sa-35353.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/afacerist-condamnat-la-inchisoare-dupa-ce-a-violat-o-olimpica-chiar-daca-s-a-impacat-cu-victima-sa-35353-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv