Autor:
Gabriel Fereșteanu
|
vineri, 27 ianuarie 2017 | 1 Comentarii
| 96 Vizualizari

<!–

–>

Elevul bătut cu bestialitate în Timiş pentru doi lei este doar unul dintre cazurile grave de violenţă din şcolile româneşti. Legislaţia nu îi ajută pe profesori să se poată impună în astfel de situaţii, mai ales că niciun tânăr nu poate fi exmatriculat din sistemul de învăţământ înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Bătaia din Lugoj a ajuns la urechile autorităţilor care îşi declară neputinţa.

”Incidentul s-a petrecut la clasa a IX-a profesională, iar agresorul este un elev de clasa a IX-a care a mai fost repetent. Sancţiunea maximă ce se poate aplica unui elev este exmatricularea, însă în acest caz nu este posibilă, potrivit regulamentelor şcolare. Exmatricularea se poate aplica la clasele a XI-a şi a XII-a, nu şi la clasa a IX-a. Considerăm că trebuie stabilită implicarea elevilor, iar cei vinovaţi pot avea nota scăzută la purtare, aceasta putând să ducă la repetenţie”, a declarat Aura Danielescu, inspectorul-şef al ISJ Timiş.

Purtătorul de cuvânt al Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a cerut, la TVR, ajutorul tuturor actorilor implicaţi în procesul de educaţie pentru a putea rezolva viitoarele astfel de situaţii. ,, Zilnic primim informaţii din şcoli cu referire la violenţă.Trebuie să fim conştienţi că nu toate faptele sunt filmate. În astfel de cazuri părinţii, elevii, profesorii şi opinia publică trebuie să se implice în astfel de situaţii şi împreună să colaborăm.Avem nevoie de soluţii, nu de reclamarea problemelor.

Tag-uri:
lugoj, scoala, bataie, liviu pop, psd, violenta, romania, scoli, elevi

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului BĂTAIA de la Lugoj aruncă BOMBA în învăţământ: Cine poate opri violenţele din şcoli ? Oficialii cer sprijinul opiniei publice.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/bataie-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/bataie-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEducaţie
Autor: Gabriel Fereșteanu | vineri, 27 ianuarie 2017 | 1 Comentarii | 96 Vizualizari <!-- --> Elevul bătut cu bestialitate în Timiş...

Preluat de la EVZ