Autor:
Matei Năstase
|
joi, 26 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 27 Vizualizari

<!–

–>

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu managerii şi directorii medicali ai celor 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, că toate aceste unităţi sanitare vor intra într-un amplu proces de renovare şi igienizare.

“Am făcut o serie de vizite neanunţate în toate cele 19 spitale şi ştiu că sunt şi lucruri foarte bune care s-au realizat, se vede ca munciţi enorm, dar sunt şi lucruri care pot merge mai bine. Cunosc devotamentul dvs., ştiu că de multe ori spitalele reprezintă cea de a doua casă pentru dvs. şi, tocmai de aceea, ştiu că putem şi noi să avem spitale la standarde europene. Iar pentru aceasta este nevoie de creşterea condiţiilor de lucru şi a calităţii actului medical. Astfel, în ceea ce priveşte aspectul spitalelor, toate cele 19 unităţi medicale vor intra într-un amplu proces de renovare şi igienizare. Nu putem trece la dotări, până nu facem curăţenie. În acest sens, trebuie să tratăm cu mare responsabilitate raportul infecţiilor intraspitaliceşti”, a precizat edilul general, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, arată agerpres

Firea a făcut apel la manageri să ia toate măsurile necesare pentru igienizarea, renovarea şi eventuala extindere a spitalelor. Ea a pledat pentru o evaluare a fluxului medical, urmând să fie extinse secţiile cu mulţi pacienţi. 

În ceea ce priveşte dotările, Gabriela Firea a cerut definitivarea inventarului cu aparatura necesară, astfel încât Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) să poată demara procedura de achiziţie. Primarul general a menţionat că, împreună cu Ministerul Sănătăţii, va încerca sa găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor legate de lipsa de personal. 

Directorul ASSMB, Răzvan Niţu, a precizat că, în condiţiile fundamentării bugetului pentru anul 2017, este necesară o atenţie sporită în ceea ce priveşte execuţia bugetului, astfel încât banii alocaţi să fie cheltuiţi în integralitate. De asemenea, pentru spitalele cu lucrări în derulare s-a cerut o verificare atentă a constructorilor astfel încât ”cheltuirea banilor publici sa fie justificată”, se mai arată în comunicatul PMB. 

Directorul medical interimar al ASSMB, Turkes Ablachim, le-a reamintit managerilor celor 19 spitale că, până la sfârşitul lunii februarie, au obligaţia “de a întocmi Planul Alb pentru managementul incidentelor cu victime multiple şi de a-l depune la Direcţia de Sănătate Publică, conform Dispoziţiei emise de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne, la data de 30 decembrie 2016”.

Tag-uri:
firea, spitale, bucuresti, reabilitate, renovare, igenizare, extindere, evaluare, flux medical, pacienti, manageri

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Firea a făcut MARELE ANUNȚ. Ce soartă vor avea spitalele administrate de Primăria București.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/firea_5-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/firea_5-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Matei Năstase | joi, 26 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 27 Vizualizari <!-- --> Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, miercuri,...

Preluat de la EVZ