Autor:
Radu Pădure
|
joi, 26 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 7 Vizualizari

<!–

–>

Patocka și Havel

În Cehoslovacia comunistă, unde, cu nici 10 ani în urmă, fusese zdrobită sub șenilele tancurilor sovietice Primăvara de la Praga, în 1977 speranța libertății răsărea din nou.

Un text comemorativ, semnat în Le Figaro, de profesorul și disidentul român Alexandru Călinescu.

Patruzeci de ani s-au scurs de la nașterea Chartei 77, o aniversare care a fost practic ignorată de presă. Ne întrebăm de altfel dacă tinerii cunosc ceva despre această mișcare cehoslovacă de luptă pentru drepturile omului.

Mișcarea a prins contur în toamna lui 1976, ca reacție la persecuțiile la care fusese supus un grup rock din Praga. Însă rădăcinile sale sunt mai adânci. Numeroși scriitori și artiști, printre care Havel, Kundera, Vaculik, jucaseră un rol important în 1967-1968, în timpul Primăverii de la Praga, o încercare de a umaniza sistemul socialist („socialismul cu față umană”). Intervenția trupelor sovietice, în august 1968, a pus capăt în mod brutal acestei încercări de reformă.

Dar unii protagoniști ai Primăverii de la Praga nu au renunțat la aspirațiile lor democratice. Profesori universitari, editori sau ziariști au lucrat în construcții sau au spălat geamuri, însă au refuzat compromisul cu regimul. Îi regăsim printre semnatarii Chartei 77.

În acest răstimp se petrecuse un eveniment important, care va fi invocat de toți disidenții din țările comuniste: Conferința pentru Drepturile Omului de la Helsinki, din 1975, ale cărei documente fuseseră semnate de asemenea de către țările din Estul Europei.

Drept urmare, semnatarii Chartei 77 cereau un lucru, în aparență, foarte simplu: respectarea principiilor Conferinței de la Helsinki. Evident, însă, liderii comuiști nu aveau nici o intenție să-și respecte cuvântul, la fel cum nu se sinchiseau nici de drepturile înscrise în constituțiile din propriile lor țări.

Charta solicita așadar (în spiritul de la Helsinki) libertate de exprimare, circulația liberă a ideilor, posibilitatea ca fiecare cetățean să formuleze opinii politice independente și să adopte poziții critice față de problemele sociale, libertatea cultelor, libertatea de asociere și de manifestare.

Se sublinia totodată că principiul sacrosanct al rolului conducător al partidului comunist duce la abolirea drepturilor civice și că supravegherea permanentă a populației de către poliția secretă face ca atmosfera din țară să fie irespirabilă.

În fine, se preciza că semnatarii doreau să aibă un dialog constructiv cu puterea. Lucruri absolut normale, am spune astăzi. Însă acesta nu era nici pe departe cazul în Cehoslovacia de acum patruzeci de ani.

În ianuarie 1977, Charta fusese semnată de către 242 de persoane, cărora, în anii ce vor urma, li se vor adăuga alte 1700 (însă aici nu numărul era cel mai important). Printre semnatari – scriitori: Václav Havel, desigur, apoi Pavel Kohout, Jaroslav Seifert (care va primi în 1984 Premiul Nobel), Ludvík Vakulík, Jiri Kolár, filosoful Jan Patocka, figuri de prim plan ale Primăverii de la Praga – Zdenek Mlynár, Jiri Hájek, Jiri Dienstiber, istoricul de artă Anna Farova, celebra cântăreață Marta Kubisová etc. etc.

În fiecare an, Charta avea trei purtători de cuvânt: pentru 1977, aceștia au fost Havel, Patocka și Hájek.

Marele filosof Jan Patocka a fost prima victimă a represiunii. Hărțuit, supus la interogatorii lungi și penibile, moare pe 13 martie 1977 (cu câteva luni înainte de a împlini șaizeci și șase de ani) în urma unei hemoragii cerebrale.

Se spune că în ziua înmormântării sale, autoritățile au dat ordin tuturor florăriilor să închidă, încercând astfel să împiedice orice omagiu la adresa filosofului.

Mai mulți semnatari ai Chartei au fost ulterior arestați și au făcut pușcărie (Havel a fi încarcerat timp de cinci ani).

Totuși, Charta și-a continuat activitatea clandestin, difuzând documente prin intermediul „samizdatului”. Ecoul său internațional a fost considerabil, chiar dacă a fost, în mod esențial, o mișcare de intelectuali, spre deosebire Solidaritatea poloneză.

În România, ea a inspirat mișcarea din jurul scriitorului Paul Goma; din păcate, aceasta a eșuat, căci Goma a fost „expediat” în străinătate (la Paris, mai exact).

Indiscutabil, figura simbol a fost cea a lui Václav Havel (1936 – 2011), pe care o regăsim în trei momente-cheie: Prămăvara de la Praga, Charta și Revoluția de Catifea. Un destin extraordinar care demonstrează o mare forță morală și o încredere de nezdruncinat în valorile libertății.

Charta 77 (ca și Solidaritatea, de altfel) este un exemplu care trebuie să rămână în memoria noastră, căci arată ce rol poate juca capacitatea de rezistență a societății civile.

Tag-uri:
charta, solidaritatea, paul goma, charta 77, praga, cehoslovacia, vaclav havel, jan patocka, alexandru calinescu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CHARTA 77: 40 de ani de când INTELECTUALII s-au OPUS regimului COMUNIST.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/patocka-havel-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/patocka-havel-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Autor: Radu Pădure | joi, 26 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 7 Vizualizari <!-- --> Patocka și Havel În Cehoslovacia comunistă, unde, cu...

Preluat de la EVZ