Autor:
Antonia Hendrik
|
miercuri, 25 ianuarie 2017 | 1 Comentarii
| 656 Vizualizari

<!–

–>

După mai bine de doi ani de când a renunțat la viața publică, Patricia Kaas revine pe scenă.
Cântăreața în vârstă de 50 de ani s-a retras într-un con de umbră după ce relația sa cu unul dintre milionarii români a luat sfârșit.

Artista a suferit tare mult după despărțirea de milionarul Remus Truică, chiar dacă a jucat rolul de amantă în acest triunghi conjugal. Povestea de dragoste cu românul pare s-o fi afectat pe Patricia mai mult decât și-ar fi imaginat artista, iar puternică depresie prin care a trecut a făcut-o să renunțe la muzică și la scenă pentru o vreme.

Recent, într-un interviu acordat unei publicații franceze, Patricia  a oferit detalii despre relația sa cu Truică „A fost şi acest miliardar care mi-a promis minuni, mă căuta cu avionul privat, dar era foarte căsătorit. Cât de proastă am fost, dar era un amant extraordinar! Însă nu despărţirea de el mi-a făcut cel mai rău. Durerea a fost când am realizat că este o altă persoană”, a declarat cântăreața.

Se pare că zilele negre au dispărut din viața artistei pentru că aceasta se pregătește să revină în lumina reflectoarelor și în atenția fanilor cu un nou album, titrează okmagazine.ro

Tag-uri:
Patricia Kaas, Remus Truică, poveste de dragoste, sfârşită, revine pe scenă, miliardar

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Patricia Kaas se întoarce pe scenă după povestea de dragoste trăită cu miliardarul Remus Truică.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/remus-truica-si-patricia-kaas-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/remus-truica-si-patricia-kaas-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Antonia Hendrik | miercuri, 25 ianuarie 2017 | 1 Comentarii | 656 Vizualizari <!-- --> După mai bine de doi ani de...

Preluat de la EVZ