Autor:
Matei Năstase
|
miercuri, 25 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 268 Vizualizari

<!–

–>

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că speră ca noul preşedinte al comisiei parlamentare de control a SRI să pună întrebări miercuri conducerii Serviciului în legătură cu problema “acoperiţilor” din instituţiile publice.

“Eu sper că mâine (miercuri -n.r.), cred, că noul preşedinte al comisiei de control a SRI va începe să pună întrebări despre aceste lucruri. Noi avem obligaţia să ne aplecăm rapid asupra legii siguranţei naţionale, care este din 1992. Această problemă a acoperiţilor, de care se vorbeşte că pot fi sau nu în justiţie, dar se vorbeşte de acoperiţii din presă, acoperiţii în aproape toate instituţiile publice, până la nivel de primării, acoperiţii în societăţi comerciale şi de stat, unele şi private, dacă se consideră că este important. De ce este nevoie de atâţia acoperiţi până la urmă? Cui îi foloseşte asta? Adică îi foloseşte binelui public, foloseşte obiectivelor serioase ale SRI, care este populat de oameni foarte serioşi, profesionişti şi care au contribuit decisiv în multe situaţii a România să rămână stabilă? Eu cred că nu. Eu cred că au fost folosiţi în alte scopuri”, a afirmat Dragnea la Antena 3. 

Comisia parlamentară de control privind activitatea SRI a programat pentru miercuri, 25 ianuarie, audierea conducerii Serviciului Român de Informaţii în legătură cu cazul Florian Coldea şi bugetul acestei instituţii, a anunţat, în urmă cu o săptămână, preşedintele comisiei, Adrian Ţuţuianu. 

“Am avut o discuţie şi am formulat o adresă prin care am solicitat conducerii SRI să fie prezentă pe data de 25 ianuarie, la ora 11,00, la sala comisiei de control, cu două subiecte. Subiectul numărul unu este legat de ceea ce se întâmplă acum în spaţiul public – cazul Coldea, subiectul numărul doi este legat de bugetul Serviciului pe 2017. Am convenit cu directorul SRI să vină cu toate documentele care privesc cele două subiecte”, a precizat Ţuţuianu. 

La audieri au fost invitaţi directorul SRI, directorii adjuncţi şi şeful comisiei de anchetă internă din acest serviciu, precum şi cei care gestionează problema bugetului. 

Tag-uri:
liviu dragnea, sri, parlament, comisie de control, speranta, adrian tutuianu, coldea

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Liviu Dragnea anunță O SCHIMBARE BOMBĂ. Ce așteaptă de la noul președinte al comisiei parlamentare de control a SRI.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/liviu-dragnea_4-465x390-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/liviu-dragnea_4-465x390-5-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Matei Năstase | miercuri, 25 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 268 Vizualizari <!-- --> Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi,...

Preluat de la EVZ