Autor:
Sever Voinescu
|
miercuri, 25 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 136 Vizualizari

<!–

–>

Sever Voinescu

Există o scurtă proză a lui Borges care mi se pare că rezolvă definitiv problema patriei şi, prin extensie, marea problemă derivată, cea a patriotismului.

 Se numeşte ”Istoria războinicului şi a prizonierei” şi poate fi găsită într-unul din volumele de maturitate ale lui Borges, intitulat ”Aleph”. În această bucată de proză, ni se prezintă două cazuri, opuse ca sens dar identice ca esenţă sau, cum spune autorul cu mult mai bine decît aş putea să o fac eu, „faţa şi reversul unei monede, pentru Dumnezeu egale”.

Primul, este cazul lui Droctulft, un războinic longobard care participă la asediul Ravennei, în secolul al VI-lea sau al VIII-lea. Acest războinic, venit din întunericul reavăn al pădurilor nepătrunse, febril de energia păgînă a distrugerii, bîntuie alături de „ai săi” cîmpia nordică italiană ca să prăduiască, să siluiască, să ucidă, într-un delir pur al anarhiei. Însă trăieşte un şoc în faţa Ravennei, oraş în care vede ceva ce nu mai văzuse vreodată: „Vede ziua, marmura şi chiparoşii. Vede o lume multiplă, dar ordonată; vede un oraş, un organism făcut din statui, temple, grădini, case, biserici, fîntîni, capiteluri şi spaţii libere frumos ordonate.” – spune Borges. Ceva în sufletul inocent şi crud al sălbaticului se mişcă, ceva nebănuit se deşteaptă în el sau, poate, ceva din el ce fusese atît de evident încît părea natural se stinge pentru totdeauna. Droctulft trece de partea Ravennei şi moare apărînd oraşul pe care venise să-l atace, împreună cu „ai săi”. I s-a construit un mormînt superb pe care s-a scris un epitaf în latină. Purtat de instinctele sale pure, războinicul Droctulft nu avea nici cea mai vagă bănuială că poate exista ceva ce se numeşte istorie dar, din punctul de vedere al istoriei, el a avut dreptate, pentru că la capătul următoarelor secole, longobarzii „săi”, care l-au socotit trădător cu toate consecinţele teribile pe care această acuzaţie le poate avea la un trib germanic, au devenit lombarzi ca şi locuitorii Ravennei şi apoi, cu toţii şi împreună cu alţii, italieni.

Al doilea caz ajunge la cunoştinţa scriitorului din povestirea bunicii sale, soţia colonelului Borges, comandant prin 1870 al frontierelor argentiniene de la nord şi de la apus. Este cazul  unei indience, al cărei nume autorul nu ni-l dezvăluie, sau poate că nici nu îl ştie, care era, de fapt, o englezoaică din Yorkshire. Părinţii ei emigraseră la Buenos Aires iar ea, copilă fiind, fusese răpită în timpul uneia dintre invazile de indieni care se întîmplau cu oarecare obișnuință în oraşele de la limita pampasului de atunci. Cincisprezece ani mai tîrziu, copila englezoaică devenise soţia unuia dintre cei mai bravi şefi de trib indieni, cu care avea doi copii şi era fericită. De altfel, acesta este şi răspunsul pe care indianca îl dă bunicii autorului, ea însăşi englezoiacă suferind de spleenul exilului marital de la marginea lumii, cînd aceasta îi propune să nu se mai întoarcă în sălbăticie, să îşi ia copii şi să revină în Anglia. „Sînt fericită!”, i-a răspuns indianca, a întors spatele şi a plecat.

 De cîte ori simt că a devenit insuportabil să fiu român, mă gîndesc la povestea lui Borges, la războinic şi la prizonieră. Borges însuşi avea un sentiment patriotic rafinat şi discret, ca o reducţie pentru vioară a unei întregi simfonii, ca o nostalgie – căci nostalgia e tot ce poate fi mai trainic în sufletul unui scriitor sud-american. După cum îi plăcea să spună: „pentru mine, patria înseamnă un anumit acord de chitară, cîteva portrete şi o sabie veche.”

Patriotismul e un drum fără întoarcere pe care îl alegi sau, poate, te alege el pe tine, nu știu. Patria e o povară pe care nu o poţi purta decît dacă eşti fericit cu ea – patriotul este un Sisif fericit, cum ar spune Camus. Oricum, patriotismul camuflează  un pericol enorm în noblețea sa autentică. S-au comis prea multe atrocități în numele patriotismului ca să nu ne încordăm vigilența cînd cineva se ridică dintre noi și ne spune că e un patriot care vrea să facă și să dreagă…

Tag-uri:
Borges, Droctulft, Buenos Aires

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre patriotism, cu Borges.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/19sever_CP-465x390-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/19sever_CP-465x390-9-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
Autor: Sever Voinescu | miercuri, 25 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 136 Vizualizari <!-- --> Sever Voinescu Există o scurtă proză...

Preluat de la EVZ