Autor:
Ana Petrescu
|
marţi, 24 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 4 Vizualizari

<!–

–>

Sorin Grindeanu, premierul României

Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi face un apel la premierul Sorin Grindeanu, căruia îi spune să nu se lase influențat de liderul PSD, Liviu Dragnea, și să impună ordonanțele de urgență care ar introduce amnistia și ar schimba Codul Penal.

Raețchi i-a atras atenția primului-ministru că o astfel de decizie i-ar distruge cariera politică.

“Domnule premier Sorin Grindeanu, faceţi parte dintr-o generaţie mai tânără de lideri ai PSD. Aţi crescut treptat în partid, nu aţi ars etape. Nu aveţi probleme penale şi, în mare măsură, v-aţi format după 1989. Potrivit propriului CV, aţi avut burse şi v-aţi specializat în străinătate, în state precum Italia, Portugalia, Germania şi Marea Britanie. Mai mult, am colaborat în chestiuni vizând poziţia României în cadrul NATO şi ştiu că sunteţi sensibil la modul în care sunteţi perceput de partenerii noştri europeni şi transatlantici. În acest context, vă recomand, domnule premier Grindeanu, să nu vă lăsaţi folosit de Liviu Dragnea pentru impunerea unor ordonanţe profund imorale. Acest demers vă va distruge cariera politică”, a transmis Ovidiu Raețchi într-un comunicat presă.

Deputatul liberal l-a sfătuit pe Grindeanu să demisioneze din fotoliul de la Palatul Victoria dacă presiunile din partid la adresa sa continuă.

“Sunt convins că presiunea la care sunteţi supus şi care vine dinspre Liviu Dragnea este imensă. Dacă cedaţi, riscaţi să intraţi în istorie ca un simplu executant al şefului pe linie de partid. Şi, mai mult, veţi fi premierul care a curăţat cazierul lui Liviu Dragnea şi al altor colegi de partid certaţi cu legea, dar şi cel care i-a ajutat pe condamnaţii pentru pedofilie sau viol să iasă mai repede din închisoare. Nu cred că vreţi să giraţi un asemenea demers şi, de aceea, cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este să demisionaţi din funcţia de premier dacă presiunile la adresa dumneavoastră continuă şi dacă nu aveţi forţa să îi cereţi ministrului Justiţiei să renunţe la ordonanţele graţierii”, a completat Raețchi.

Tag-uri:
grindeanu, sorin grindeanu, raetchi, ovidiu raetchi, ordonante, aministie, cod penal, premier, guvern, liviu dragnea, psd

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un deputat liberal FACE APEL la Grindeanu. Ce MESAJ îi transmite premierului.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/grindeanu_1-465x390-11.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/grindeanu_1-465x390-11-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Ana Petrescu | marţi, 24 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 4 Vizualizari <!-- --> Sorin Grindeanu, premierul României Deputatul PNL, Ovidiu Raețchi...

Preluat de la EVZ