Autor:
Antonia Hendrik
|
marţi, 24 ianuarie 2017 | 1 Comentarii
| 46 Vizualizari

<!–

–>

Donald Trump, preşedintele SUA, a reinstituit o restricţie oficială care interzice finanţarea din fonduri federale a organizaţiilor globale ce efectuează şi promovează întreruperile de sarcină, informează Reuters.

Este posibil să asistăm la o posibilă lipsire de drepturi la femeile din America? Mai putem vorbi despre libertatea de a alege, în cea mai democratică ţară din lume?

Legea, care afectează organizaţiile americane non-guvernamentale ce activează în străinătate, a fost utilizată de noii preşedinţi pentru a semnala poziţia lor în privinţa drepturilor femeilor. Aceasta a fost creată pe perioada mandatului fostului preşedinte american Roland Reagan, în 1984.

Trump, un oponent al întreruperilor de sarcini, a semnat reinstalarea directivei în cadrul unei ceremonii la Casa albă, în cea de-a patra sa zi ca preşedinte. Fostul preşedinte Barack Obama anulase această restricţie în anul 2009.

”Sănătatea şi drepturile femeilor reprezintă primele victime ale Administraţiei Trump”, a declarat Serra Sippel, preşedinte al Centrului pemtru Sănătate şi Egalitate a Drepturilor din Washington.

”Restricţia oficială globală a fost asociată cu creşterea întreruperilor de sarcină nesigure şi ne aşteptăm ca aceasta să coste vieţile femeilor”, a adăugat Sippel, citată de timplul.md.

Tag-uri:
Roland Reagan, Barack Obama, Serra Sippel, întreuperea de sarcină, drepturile femeilor, libertatea de a alege

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mai rău ca în dictatură? Donald Trump INTERZICE finanţarea organizaţiilor ce susţin ÎNTRERUPERILE de sarcină.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/donald-trump_2-465x390-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/donald-trump_2-465x390-2-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Antonia Hendrik | marţi, 24 ianuarie 2017 | 1 Comentarii | 46 Vizualizari <!-- --> Donald Trump, preşedintele SUA, a reinstituit o...

Preluat de la EVZ