Autor:
Cristi Buş
|
luni, 23 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 49 Vizualizari

<!–

–>

Giani Kiriţă are probleme cu justiţia. Fostul fundaş dinamovist este suspectat de trafic de droguri, împreună cu un bun prieten al său, Viorel Giurea, copatronul firmei Autosoft, aflată astăzi în insolvenţă.

Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) a descins nu demult într-un apartament în care se aflau Giani Kiriţă şi Viorel Giurea şi i-a dus pe cei doi la audieri.

În seara în care agenţii de la Crimă Organizată au pătruns în apartament, i-au găsit numai pe Giani Kiriţă şi pe Viorel Giurea în imobil, îmbrăcaţi sumar. Gurile rele zic că erau chiar goi, lucru de necrezut parcă! Kiriţă şi Giurea au fost reţinuţi, dar în urma declaraţiilor date în faţa anchetatorilor au fost lăsaţi în libertate, neluându-se măsura arestării preventive în cazul lor, dezvăluie cancan.ro.

Fieful lui Giani Kiriţă şi Viorel Giurea era cafeneaua Lolly Pop, de pe Bulevardul Decebal din Capitală, dar şi numeroase cluburi de noapte în vogă. În acel loc însă cei doi se întâlneau des şi acolo au fost şi filaţi de către agenţii de la Crimă Organizată.

În dosarul de trafic de droguri în care sunt suspectaţi Giani Kiriţă şi Viorel Giurea ar fi implicate mai multe persoane din showbiz-ul românesc.

Citeşte mai multe pe cancan.ro

Tag-uri:
trafic de droguri, droguri, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), BCCO, Bulevardul Decebal, Lolly Pop, Giani Kiriţă, Viorel Giurea

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ŞTIREA ZILEI! Este ANCHETAT de “Crimă Organizată” pentru TRAFIC de DROGURI!.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/bcco-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/bcco-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Autor: Cristi Buş | luni, 23 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 49 Vizualizari <!-- --> Giani Kiriţă are probleme cu justiţia. Fostul...

Preluat de la EVZ