loading…

Începând cu 21 ianuarie, o serie de reguli noi au intrat în vigoare pentru conducătorii de mașini și pentru bicicliști.

Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, ce modifică Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier, prevede că mașinile parcate neregulamentar pe drumurile publice pot fi ridicate din nou, doar că este posibil ca acest lucru să nu fie realizabil peste tot în România, iar parcarea pe trotuar nu se mai poate face la fel ca până acum, notează avocatnet.ro.

Actul normativ prevede, de asemenea, câteva modificări importante și pentru bicicliști.

După mai bine de un an în care ridicarea mașinilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă n-a mai fost posibilă, șoferii trebuie să știe că acest lucru e din nou posibil. Mai exact, conform hotărârii Executivului, ridicarea se face, începând de sâmbătă, în următoarele situații în care staționarea voluntară este interzisă:

  • în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
  • în zona de acțiune a indicatorului de staționare interzisă și a marcajului de interzicere a staționării;
  • pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m;
  • în dreptul căilor de acces ale proprietăților alăturate drumurilor publice;
  • în pante și în rampe;
  • în locul unde este indicatorul de staționare alternantă (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) sau indicatorul de zonă de staționare cu durată limitată (peste durata stabilită).

Teoretic, măsura este deja în vigoare și ar putea să fie aplicată peste tot. Practic însă, având în vedere prevederile HG nr. 965/2016, lucrurile ar putea să nu stea chiar așa: pentru a putea ridica mașinile parcate neregulamentar, administratorul de drum sau autoritățile locale trebuie să aibă un spațiu special unde să le depoziteze, până când șoferul va veni să-și revendice mașina.

În plus, nu vorbim doar de un spațiu propriu-zis, ci și de personalul aferent acestuia, iar programul de restituire trebuie să funcționeze non-stop, potrivit hotărârii. Așadar, în anumite localități din țară, este posibil ca ridicarea mașinilor să nu fie posibilă deocamdată.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/soferii-si-biciclistii-trebuie-sa-respecte-noi-reguli-de-circulatie-35130.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/soferii-si-biciclistii-trebuie-sa-respecte-noi-reguli-de-circulatie-35130-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv