loading…

Rebelii sirieni refuză să discute direct cu emisarii președintelui Bsshar-al-Assad în cadrul primei sesiuni de negocieri de pace de la Astana, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al delegației de rebeli.

“Prima sesiune de negocieri nu se va derula față în față, deoarece Guvernul nu a respectat până în prezent elementele la care s-a angajat în acordurile de la 30 septembrie”, instaurând un armistițiu în Siria, a declarat Yehya al-Aridi, un purtător de cuvânt al delegației rebelilor, potrivit Mediafax.

Grupările rebele siriene au anunțat lunea trecută că au decis să participe la tratativele de pace susținute de Rusia și Turcia, care au loc în capitala Kazakhstanului, Astana. Rusia, aliatul cel mai puternic al președintelui sirian, Bashar al-Assad, a întreprins un nou efort diplomatic după ce rebelii sirieni au suferit o înfrângere majoră în luna decembrie, pierzând teritorii în estul Alepului. Statele Unite, care au condus în anul 2016 tentative eșuate de a lansa tratative de pace, nu au fost implicate în această mișcare diplomatică.

Rebelii sirieni au luat decizia de participare la discuțiile din Astana în urma unor întrevederi avute în Ankara.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/primele-negocieri-de-la-astana-rebelii-sirieni-refuza-sa-discute-direct-cu-emisarii-lui-assad-35112.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/primele-negocieri-de-la-astana-rebelii-sirieni-refuza-sa-discute-direct-cu-emisarii-lui-assad-35112-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv