loading…

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 9 mondial, s-a calificat în optimile de finală ale Openului Australiei, la capătul unui meci superb împotriva tânărului jucător german Alexander Zverev.

Nadal, fostul lider al clasamentului ATP, care încearcă să revină în top după un sezon 2016 perturbat de o accidentare la încheietura mâinii, a trecut cu succes de primul test serios la actuala ediție a competiției de la antipozi după ce s-a impus în cinci seturi, 4-6, 6-3, 6-7 (5/7), 6-3, 6-2, astăzi, la Melbourne.

În turul următor, ibericul îl va avea ca adversar câștigătorul întâlnirii dintre francezul Gael Monfils, locul 6 ATP, și germanul Philipp Kohlschreiiber (nr.33).

Uzbekul Denis Istomin, numărul 117 mondial, care a produs surpriza actualei ediții a Openului australian, reușind să-l elimine în turul secund pe deținătorul titlului, sârbul Novak Djokovic, și-a continuat parcursul de senzație la turneul de la Melbourne printr-o nouă victorie în cinci seturi, 6-4, 4-6, 6-4, 4-6, 6-2, în fața spaniolului Pablo Carreno, după 3 ore și 27 minute de joc.

Istomin, în vârstă de 30 ani, care a atins în premieră optimile de finală la Australian Open, la cea de-a 11-a sa participare, îl va avea ca adversar în turul următor pe câștigătorul partidei dintre bulgarul Grigor Dimitrov și francezul Richard Gasquet.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/rafael-nadal-calificat-in-optimile-de-finala-la-openul-australiei-35035.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/rafael-nadal-calificat-in-optimile-de-finala-la-openul-australiei-35035-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv