Autor:
Antonia Hendrik
|
duminică, 01 ianuarie 2017 | 0 Comentarii
| 33 Vizualizari

<!–

–>

Dimitrov N., un cetățean bulgar în vârstă de 42 ani care conducea un autocamion înmatriculat în Bulgaria, s-a prezentat ieri seară la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pentru a intra în România.
Conform documentelor de însoțire a mărfii, acesta transporta cutii cu drajeuri de ciocolată, din Bulgaria către o societate din Ungaria.

Poliția de Frontieră informează că, în baza analizei de risc, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a efectuat o verificare amănunțită asupra mijlocului de transport, folosind și aparatul pentru detectarea CO2, care a indicat valori peste nivelul normal. 

Prin urmare, s-a trecut la deschiderea și verificarea compartimentului marfă, iar în interiorul acestuia au fost descoperite ascunse 48 de persoane – 17 minori, 9 femei și 22 de bărbați. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că toți sunt cetățeni irakieni. 

Adulții au vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, iar dintre minori, cel mai mic avea numai câteva luni. Migranții au declarat că doreau să ajungă în Ungaria, iar șoferul camionului că nu avea cunoștință despre prezența acestora în compartimentul marfă al autovehiculului.

Conform protocolului româno – bulgar, șoferul bulgar și cetățenii irakieni au fost preluați de Poliția de Frontieră Bulgară, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun, relatează activenes

Tag-uri:
Frontierei Giurgiu, Frontieră Bulgară, camion cu ciocolată irakieni, ascunşi, migranţi, şofer bulgar, Giurgiu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 48 de irakieni au vrut să intre ilegal în România, ascunși într-un camion cu ciocolată.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/phpthumb-generated-thumbnailjpeg-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/01/phpthumb-generated-thumbnailjpeg-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Antonia Hendrik | duminică, 01 ianuarie 2017 | 0 Comentarii | 33 Vizualizari <!-- --> Dimitrov N., un cetățean bulgar în vârstă...

Preluat de la EVZ