Autor:
Daniel Teodoreanu
|
sâmbătă, 31 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 187 Vizualizari

<!–

–>

CNN a realizat topul celor mai spectaculoase imagini din 2016.

Americanii se pricep la spectacol, iar când vine vorba de imagini sunt poate cei mai talentaţi din lume.

Jurnaliştii de la CNN au selectat cele mai reprezentative imagini ale anului, iar rezultatul este captivant.

Nici nu aveam cum să fie altfel, din moment ce colajul foto este compus din imagini în care apar lideri importanţi ai lumii, soldaţi implicaţi în principalele teatre de război ale lumii, artişti celebri sau oameni simpli.

Vizionare plăcută şi un An Nou fericit!

Sursă foto: us.cnn.com

ALTE GALERII CU UNELE DINTRE CELE MAI SPECTACULOASE IMAGINI DIN LUME:

FIERBINŢI PE ZĂPADĂ. Piţipoancele arată tot CE AU MAI FRUMOS indiferent de sezon. Gimnastica perversă A TOPIT LOCUL în care au pozat | Foto

Tag-uri:
cnn, cnn imagini, cnn top imagini, anul nou, top imagini, revelion, imagini 2016, top imagini 2016

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CNN a realizat TOPUL CELOR MAI SPECTACULOASE IMAGINI din 2016. Istorie şi emoţii de-a lungul celor 12 luni ale anului | Foto galerie.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/f-1_170-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/f-1_170-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPanorama
Autor: Daniel Teodoreanu | sâmbătă, 31 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 187 Vizualizari <!-- --> CNN a realizat topul celor mai spectaculoase...

Preluat de la EVZ