Autor:
Daniel Teodoreanu
|
sâmbătă, 31 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 156 Vizualizari

<!–

–>

Salmonella – foto simbol

ALERTĂ! Sute de mii de produse alimentare au fost retrase de pe piaţă din cauza unui virus periculos.

Aproximativ 330.000 de ouă infestate cu salmonella şi aduse din Polonia, au fost retrase de pe piaţă, conform celor declarate de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, citat de Agerpres.

“Avem o alertă în România, a fost emis buletin de analiză cu salmonella tifimurium, fapt pentru care s-a iniţiat alertă şi de ieri au fost retrase 330.000 de ouă provenite din Polonia. De ieri până azi, colegi din şase judeţe din România sunt în teritoriu şi întocmesc documente. Au pus sub sechestru aceste ouă, urmând ca ele să fie dirijate la neutralizare. Aceste ouă au fost distribuite din Caraş-Severin către Timiş, Sibiu, Hunedoara, Argeş şi Prahova. În aproximativ 24 de ore, datorită noului sistem rapid de alertă, am reuşit cu colegii mei, dat fiind faptul că e Anul Nou, să retragem întreaga cantitate de ouă de la raft”, a precizat Ponea

Se pare că ouăle nu au ajuns la consumatori. Salmonella tifimurium produce toxiinfecţii alimentare grave, care la copii şi vârstnici ar putea provoca decesul.

Tag-uri:
alerta, produse alimentare, produse alimentare retrase, ou, oua polonia, oua salmonella polonia, polonia, anul nou, alerta anul nou

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ALERTĂ! Sute de mii de PRODUSE ALIMENTARE au fost RETRASE DE PE PIAŢĂ din cauza unui VIRUS PERICULOS. S-a întâmplat în Ajunul Anului Nou, DETALII DE ULTIMĂ Oră.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/salmonella-foto-simbol-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/salmonella-foto-simbol-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Autor: Daniel Teodoreanu | sâmbătă, 31 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 156 Vizualizari <!-- --> Salmonella - foto simbol ALERTĂ! Sute de...

Preluat de la EVZ