Autor:
Georgeta Petrovici
|
joi, 29 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 524 Vizualizari

<!–

–>

Anca s-a transformat complet după ce a învățat să mănânce sănătos

Dacă o vedeai pe stradă acum patru ani, nu ai fi crezut că este o femeie de 30 de ani. Anca era o tânără foarte grasă, care arăta ca o femeie cu dublul vârstei ei. Azi e cu totul altă persoană: e o tânără mămică trasă prin inel, atentă la sport și alimentație, însă nu numai în cazul ei, ci și al celor din jur

În 2012, Anca a ajuns să cântărească peste 95 de kilograme. Avea 32 de ani și măsura 1,52 m. „În mintea mea eu eram doar plinuță. Refuzam să aud remarcile din jur. Sau sfaturile”, povestește Anca. A înțeles că e obeză, și că era din vina ei, pentru că muncea mult și avea o alimentație dezorganizată, chiar dinainte de a deveni mamă: „Momentul în care am devenit mamă a fost cel în care mi-am pus întrebarea ce exemplu voi fi eu pentru fiica mea, mai spune tânăra, povestind cum arăta meniul ei înainte de acest moment. Mâncam prăjit cu prăjit, pâine cu pâine, mâncam cât puteam, fără să respect un program, mai ales noaptea târziu”. În ritmul acesta a ținut-o toată viața ei de adult până atunci.



S-a ambiționat și a slăbit de una singură

După ce cântarul a arătat 95 kg, s-a speriat. E sigură că a și depășit greutatea aceasta, dar i-a fost frică să se mai cântărească. Apoi a decis să facă ceva. „Am început să fac sport în casă. Apoi am început să alerg și, în paralel, am învățat, singură, studiind în cărți și pe internet, să număr caloriile, să combin alimente, să îmi reconfigurez alimentația într-una sănătoasă. De fapt, să îmi ofer o educație alimentară”, relatează tânăra. Anca a slăbit chiar după ce a născut, înlăturând orice scuză și gândindu- se cât de mândră va fi fiica ei să aibă un exemplu pozitiv de viață.

Viața cu 43 de kilograme în minus

După câteva luni, Anca a început să meargă la sala de sport. Și a „inventat” propria grilă de valorizare, comparându- se zilnic cu ea însăși. „Am mers și la trei săli de sport în paralel. Și în tot acest timp am mâncat sănătos. Ca să mă motivez, în fiecare seară făceam cu regularitate două lucruri. Primul, încercam o haină care îmi era mai mică. Al doilea, îmi studiam corpul în oglindă. La început nu îmi plăcea ce văd, apoi am început să descopăr mușchi care nu bănuiam că există și, încet, încet, am început să zâmbesc uitândumă la mine. Marea realizare e că după un an nu numai că slăbisem 43 de kilograme, dar am reușit, de atunci, să duc o viață cu adevărat sănătoasă”, povestește Anca.

Exemplu pentru alte femei

Az,i Anca cea suplă e mama unei fetițe de cinci ani și un exemplu pentru alte femei. Ea conduce o asociație, Live Your Dream, organizează trainiguri și cursuri de alimentație și viață sănătoasă pentru mame și copii. În paralel ține și un blog, unde femeile găsesc informații pentru o viață sănătoasă. Sunt cu zecile cele care îi mulțumesc pentru că și-au construit un corp de vis și pentru că au învățat să aibă o alimentație corectă. „Toată această transformare, de la peste 95 de kilograme la 52, m-a ajutat să înțeleg că eu sunt eu și că multe din credințele mele limitative nu erau, de fapt, ale mele. Acum le învăț pe alte femei să își descopere valoarea, să trăiască sănătos, pentru că ele sunt exemplele definitorii pentru copiii lor, și doar așa putem crește generații de oameni sănătoși. Cel mai important este să te descoperi pe tine însăți și să crezi în tine, restul devin detalii în atingerea scopului”, conchide Anca Radu Basarab.

Tag-uri:
slabit, reteta, dieta, greutate, Anca, regim

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Rețeta prin care o tânără a slăbit aproape jumătate din greutatea ei.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/clipboard01_262-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/clipboard01_262-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Autor: Georgeta Petrovici | joi, 29 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 524 Vizualizari <!-- --> Anca s-a transformat complet după ce a învățat...

Preluat de la EVZ