loading…

PSD va formula astăzi o nouă propunere de premier, pe care o va prezenta public după CExN și care va fi alta decât cea a liderului Liviu Dragnea, urmând ca suspendarea lui Iohannis să se declanșeze dacă șeful statului o va refuza și pe aceasta.

Sursele citate au menționat că în acest moment în PSD se fac “presiuni mari” asupra președintelui Liviu Dragnea pentru declanșarea procedurii de suspendare a șefului statului, Klaus Iohannis, ca urmare a respingerii lui Sevil Shhaideh, prima propunere avansată de PSD pentru funcția de premier.

Aceleași surse au precizat că miercuri, după ședința CExN, PSD va prezenta public o nouă propunere de premier, care va fi alta decât Liviu Dragnea, cu toate că acestuia i se va solicita să asume personal această funcție, potrivit Mediafax.

Potrivit surselor citate, până la acest moment nu a existat un dialog între președintele Klaus Iohannis și liderul PSD Liviu Dragnea.

Surseme menționate au mai precizat că, în cazul în care șeful statului, Klaus Iohannis, va respinge și această a doua propunere, atunci PSD va proceda la declanșarea procedurii de suspendare, uzând de majoritatea pe care o deține în Parlament.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/psd-va-face-astazi-alta-propunere-pentru-functia-de-premier-un-nou-refuz-al-lui-iohannis-i-ar-putea-aduce-suspendarea-34119.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/psd-va-face-astazi-alta-propunere-pentru-functia-de-premier-un-nou-refuz-al-lui-iohannis-i-ar-putea-aduce-suspendarea-34119-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv