Autor:
Cristina Vladu
|
miercuri, 28 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 1 Vizualizari

<!–

–>

Conform buletinului emis, astăzi, de către Centrul de Prognoză Sibiu riscul de avalanşă, în munţii Făgăraş, este de gradul 3 la altitudini peste 1800 de metri şi de gradul 1 la altitudini inferioare, astfel că toate traseele montane din judeţul Argeş care se află la altitudini mari, sunt închise.

Stratul de zapadă de la Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărăşan, astăzi, măsoară 92 cm. Peste structurile de placă existente s-au depus deja pâna în 10 cm de zăpadă proaspată, iar în următoarele două zile se vor mai depune circa 15-20 de cm, ceea ce va duce la creşterea riscului de avalanşă cu cel puţin încă o gradaţie”, se artă într-un comunicat transmis de către Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.

Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană, este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul Naţional Salvamont.

“Trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont ca la ora 18:30 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.), iarna, trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!”, mai precizează Sănduloiu.

Tag-uri:
judetul arges, fagaras, avalnasa

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nu vă avântați pe munte! Risc de avalanşă în Făgăraş. Toate traseele montane din judeţul Argeş, de la altitudini mari, sunt închise.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/foto-balea-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/foto-balea-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSocial
Autor: Cristina Vladu | miercuri, 28 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 1 Vizualizari <!-- --> Conform buletinului emis, astăzi, de către Centrul...

Preluat de la EVZ