Autor:
Simona Stupar
|
miercuri, 28 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 12 Vizualizari

<!–

–>

Fragmentele avionului sunt împrăștiate pe platoul marin pe o rază de 500 de metri FOTO: AGERPRES

Una dintre cele două cutii negre ale avionului care s-a prăbușit în Marea Neagră, duminică, a fost recuperată, ieri, și transportată la Moscova. Aparatul Tupolev Tu-154 a căzut cu 92 de persoane la bord, până acum fiind recuperate din mare 13 corpuri și 156 de fragmente de corpuri

La operaţiunea de căutare și recuperare participă 200 de scafandri şi 45 de ambarcaţiuni, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Avionul prăbușit duminică transporta artiști și ziariști, care mergeau la trupele rusești din Siria.

Anchetarea accidentului

Cauza dezastrului aviatic este încă investigată, dar nu pare să fie vorba despre un atac terorist, ci mai degrabă de o eroare umană sau o defecțiune tehnică.

Echipele de căutare și salvare au recuperat, ieri noapte, părți din fuselajul avionului, iar Ministerul Apărării spune că un motor a fost localizat în apă. Avionul s-a prăbușit la două minute după decolarea din stațiunea Soci, unde făcuse o escală pentru realimentare, în drumul său de la Moscova la Latakia (Siria).

La bord erau 64 de membri ai Asamblului Alexandrov, Corul Armatei Roșii, care urma să susțină un concert de Anul Nou la baza aeriană rusească Hmeimim. Cutia neagră a fost găsită sub apă, la o adâncime de 17 metri și la 1.600 de metri de țărm, cu ajutorul unui vehicul submersibil Seaeye Falcon, operat de la distanță, conform oficialilor ruși. Un purtător de cuvânt militar a declarat că această cutie de la bord a fost găsită în „condiții satisfăcătoare”.

Cauze posibile

Rusia a suspendat toate zborurile avioanelor sale Tupolev-154 până se va afla cauza accidentului. Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a vorbit despre „o oribilă tragedie” și a spus că se va face totul pentru stabilizarea cauzelor care au condus la prăbușirea aparatului de zbor.

O sursă apropiată anchetatorilor a declarat că s-ar putea ca avionul să fi fost supraîncărcat. „Declarațiile martorilor și alte date obiective, obținute în timpul anchetei, sugerează că aparatul n-a reușit să se ridice la înălțime din anumite motive – fie supraîncărcarea, fie o defecțiune tehnică – apoi s-a prăbușit în mare”, a spus sursa anonimă.

Tag-uri:
rusia, avion, Moscova, Tupolev-154, Siria

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Experții ruși încearcă să afle cauzele accidentului.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/08-avion-rusia-agerpres-9343495-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/08-avion-rusia-agerpres-9343495-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEuropa
Autor: Simona Stupar | miercuri, 28 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 12 Vizualizari <!-- --> Fragmentele avionului sunt împrăștiate pe platoul marin pe...

Preluat de la EVZ