Autor:
Melania Stoica
|
miercuri, 28 decembrie 2016 | 2 Comentarii
| 350 Vizualizari

<!–

–>

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, noua propunere din partea PSD pentru funcția de prim-ministru, a fost prezent, miercuri seară, la Antena 3, alături de liderul PSD Liviu Dragnea, unde a precizat că nu este și nu a fost agent sub acoperire.

Întrebat dacă a fost agent sub acoperire sau dacă a avut vreun contact privilegiat cu serviciile secrete, Grindeanu a răspuns negativ.

”Nu. În 2012, când am plecat din funcția de viceprimar al Timișoarei, am ajuns deputat și mi-am ales 3 comisii. Am trecut comisia de IT și Buget-Finanțe. Am avut o revoltă pentru că nu-mi plăcea componența comisiei de IT. Am vrut să reunț la mandatul de deputat să să mă întorc la Timișoara. Unul dintre membrii Comisiei de Control a SRI a renunțat la a mai face parte din ea. Domnul Zgonea mi-a zis să intru în acea Comisie. Eu nu am avut ce să comentez. Apoi, în cadrul comisiei, a venit, din partea Academiei o propunere și mai mulți deputați, de la toate partidele, am făcut un curs de o lună jumătate pe siguranță și apărare națională. Bunicul meu, cel care m-a crescut, a fost deținut politic. Nu aș fi putut, vreodată, să trec peste ce a fost memoria bunicului meu.”, a transmis Grindeanu.

Liderul PSD a ținut și el să precizeze că l-a supus unui test înainte de a-l desemna, iar răspunsul a fost același.

”L-am întrebat: când ajungi acasă și deschizi frigiderul, sare vreun schelet de acolo? Mi-a spus: Nu! Un om cinstit, căruia să nu îi poată să îi întoarcă nimeni mâna la spate, care să nu aibă cheiță, să nu existe niciun dubiu că are vreo comandă la vreun serviciu secret și că are puterea să reziste la tentația de a deveni vedetă la televizor, uitând guvernul.”, a precizat Dragnea.

Tag-uri:
Sorin Grindeanu, psd, liviu dragnea, premier, agenti sub acoperire, sri, desemnare

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Este sau nu Sorin Grindeanu AGENT SUB ACOPERIRE? Cum a răspuns noua propunere a PSD-ului pentru funcția de prim-ministru la această întrebare.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/sorin-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/sorin-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Melania Stoica | miercuri, 28 decembrie 2016 | 2 Comentarii | 350 Vizualizari <!-- --> Sorin Grindeanu Sorin Grindeanu, noua propunere din partea...

Preluat de la EVZ