loading…

Juventus Torino, campioana ultimelor cinci sezoane din campionatul Italiei, este interesată de transferul fotbalsitului spaniol Andres Iniesta de la Barcelona, conform site-ului calciomercato.com.

Cunoscută pentru faptul că aduce jucători pe final de carieră, dar liberi de contract, “Bătrână Doamnă” vrea să profite de faptul că Iniesta, căpitanul Barcelonei, nu și-a prelungit încă înțelegerea scadentă în 2018 și doresc să repete scenariile din anii trecuți, scrie Mediafax.

Cel mai recent este cazul Daniel Alves, fundașul dreapta adus liber de contract în vară, chiar de la Barcelona. Jurnaliștii italieni scot în evidență chiar acest lucru. Faptul că Alves l-ar putea convinge să îi calce pe urme și să ajungă pe Juventus Stadium la finalul contractului formația antrenată de Luis Enrique.

Andres Iniesta, însă, și-a manifestat recent dorința de a continua la Barcelona, în ciuda faptului că nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. “Contractul meu este valabil până în 2018, iar dorința mea este de a continua. Toată lumea o știe, nu este un secret”, a declarat mijlocașul de 32 de ani, pentru cotidianul Mundo Deportivo.

Mijlocașul central, campion mondial și european cu naționala Spaniei, a debutat în prima echipă a Barcelonei în 2002 și a cucerit nu mai puțin de 29 de trofee în tricoul catalanilor.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/juventus-torino-interesata-de-aducerea-lui-andres-iniesta-de-la-barcelona-34060.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/juventus-torino-interesata-de-aducerea-lui-andres-iniesta-de-la-barcelona-34060-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv