Autor:
Andrei Vişan
|
luni, 26 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 75 Vizualizari

<!–

–>

China are nevoie de aer curat

Parlamentul chinez a adoptat o lege care prevede introducerea unor noi taxe pentru protejarea mediului înconjurător de poluarea aplicabile în sectorul industrial.

Noile taxe vor intra în vigoare începând cu 2018, ca parte a eforturilor de luptă privind combaterea surselor de poluarea. Au existat reacţii negative puternice în China, a doua mare economie din lume, faţă de tentativele eşuate ale guvernului de a combate poluarea terestră, marină şi aeriană, în condiţiile în care mari regiuni din nordul Chinei sunt cuprinse în ultimele zile de un mare nor de ceaţă cauzat de poluare.

„Impozitarea reprezintă un instrument economic important pentru promovarea protecţiei mediului”, a anunţat ministerul chinez de Finanţe.

Nivelul impozitării va fi de 1,2 yuani (0,17 dolari americani) pentru o unitate de poluare atmosferică, 1,4 yuani (0,20 dolari americani) pentru o unitate de poluare a apei, 5 yuani (0,72 dolari americani) pentru o tonă de deşeuri de cărbune şi o mie de yuani (144 dolari americani) pentru o tonă de „deşeuri periculoase”.

Poluatorii fonici industriali vor fi taxaţi şi ei cu 350 de yuani (50,4 dolari americani) pe lună dacă depăşesc limitele cu 1-3 decibeli, 700 de yuani (100,8 dolari americani) pentru depăşirea cu 4-6 decibeli şi 11.200 de yuani (1612, 8 dolari americani), lunar, pentru depăşirea cu 16 decibeli sau mai mult. Noile taxe vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018. Statul chinez nu a colectat, până în prezent, taxe de mediu, iar noul sistem de taxare îl va înlocui pe cel vechi care cuprindea o serie de diverse taxe, considerate mult prea mici pentru a descuraja poluatorii. Autorităţile oficiale au subliniat în repetate rânduri că noua politică de taxe nu are scopul de a mări povara impozitelor colectate de la întrerprinderi. „Principalul scop nu este creşterea taxelor, ci îmbunătăţirea sistemului şi încurajarea întreprinderilor de a reduce emisiile – cu cât poluezi mai mult, cu atât plăteşti mai mult”, a declarat la începutul anului ministrul mediului, Chen Jining.

Tag-uri:
poluarea, chinez, taxe, mediu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cum se luptă CHINEZII cu poluarea.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/cod-rosu-de-poluare-in-beijing-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/cod-rosu-de-poluare-in-beijing-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Andrei Vişan | luni, 26 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 75 Vizualizari <!-- --> China are nevoie de aer curat Parlamentul chinez...

Preluat de la EVZ