loading…

În principalele stațiuni montane din Munții Banatului, Semenic, Văliug și Muntele Mic, din județul Caraș-Severin, aproape toate locurile de cazare au fost rezervate de Revelion, iar proprietarii pensiunilor aflate în apropierea pârtiilor de schi au pregătit oferte speciale de Crăciun și de Anul Nou.

De Crăciun, aproximativ jumătate din locurile disponibile în stațiuni au fost ocupate, administratorii pensiunilor spun că românii preferă mai mult să petreacă această sărbătoare în familie, acasă.

În ceea ce privește prețurile, pentru un sejur de patru zile, turiștii plătesc între 389 și 469 lei și au parte de mâncare tradițională românească, ateliere de confecționat podoabe de brad, împodobesc bradul, primesc colindători și participă la un foc de tabără, unde țuica și vinul fiert sunt din partea casei.

Locurile de cazare de Anul Nou sunt aproape toate ocupate în pensiunile din stațiunile montane Semenic, Văliug și Muntele Mic.

De exemplu, pentru cinci zile petrecute în Munții Banatului, într-o pensiune de trei margarete aflată la poalele Semenicului, prețurile încep de la 850 lei, pentru un loc în cameră de patru persoane, și pot ajunge și la 1.350 lei, pentru un loc în cameră dublă. Unitatea de cazare dispune de acces gratuit la internet WiFi, parcare privată, locuri de joacă pentru copii și o sală de conferințe.

În cele cinci zile, turiștii au parte de seri tematice, foc de tabără cu țuică fiartă din partea casei, cină festivă de Revelion și sunt primiți colindători.

“De Revelion au fost ocupate toate locurile încă de la data 1 octombrie. Avem 80 de locuri în total. De Crăciun au rămas 20 de locuri libere. Noi mergem de Revelion doar pe seri tematice, avem Blue Night, seară țigănească, lansare de lampioane, artificii, muzică. De Crăciun este pomana porcului, vin colindători, un cor de preoți din Văliug, foc de tabără”, a declarat Mihaela Stoica, administratorul unei cabane de trei stele

Stațiunile montane din județul Caraș-Severin sunt vizitate iarna, în special, pentru pârtiile de schi. În această perioadă, în Văliug, Semenic și Muntele Mic stratul de zăpadă ajunge la o grosime cuprinsă între 15 și 50 de centimetri.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/sarbatori-in-muntii-banatului-foc-de-tabara-cu-tuica-fiarta-pomana-porcului-si-seri-tiganesti-34003.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/sarbatori-in-muntii-banatului-foc-de-tabara-cu-tuica-fiarta-pomana-porcului-si-seri-tiganesti-34003-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
loading... ...

Preluat de la romania ntv