Autor:
Ana Petrescu
|
duminică, 25 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 255 Vizualizari

<!–

–>

Alina Gorghiu

Chiar dacă PNL avea toate premizele să redevină un partid mare, deciziile conducerii au dus treptat la pierderea încrederii electoratului. Fuziunea între PDL și PNL desăvârșită doar pe hârtie, schimbarea a nu mai puțin de patru candidați la Primăria Capitalei, retragerea lui Vasile Blaga din fruntea formațiunii, incapacitatea Alinei Gorghiu de a convinge alegătorii că poate face o opoziție acerbă PSD-ului, toate au dus la scoruri dezastruoase la alegerile locale și parlamentare.

Liberalii păreau să fi recâștigat electoratul de partea sa, după instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. În vara lui 2014, după fuziunea PNL-PDL, cei doi co-președinți Alina Gorghiu și Vasile Blaga se uitau în sondaje și își făceau planuri mari. După lovitura încasată de Victor Ponta la prezidențiale, PSD părea să se afle într-o degringoladă totală. Ulterior, în vara anului trecut, PNL ajunsese pe primul loc în sondajele de opinie, pe la 42-44% în intențiile de vot ale românilor, în timp ce PSD se prăbușea în jurul a 34-35%, nivel la care fusese prin 2011, înaintea formării Uniunii Social Liberale (USL).

Jonglarea candidaților la primăria Capitalei

Conjunctura le era extrem de favorabilă liberalilor, în toamna anului trecut, în contextul arestării preventive a edilului Capitalei, Sorin Oprescu, și a plecării din fruntea Guvernului a premierului Victor Ponta după tragedia din Colectiv.

„Primăria Capitalei va fi câştigată de PNL, avem candidaţi buni, o să vedeţi (…) De multă vreme PNL nu a mai avut aşa o ofertă pentru Capitală la nivel de principiu”, spunea Gorghiu, în decembrie 2015.

În cursa pentru primăria generală a Capitalei din vara acestui an liberalii au schimbat patru candidații mai ceva pe șosete. Primul desemnat să candideze la șefia Bucureștiului a fost europarlamentarul Cristian Bușoi. La scurt timp, conducerea centrală a PNL decide să îl retragă pe Bușoi din cursă, după ce sondajele au indicat o cotă scăzută de popularitate în rândul electoratului.

În locul său, la sfârșitul lui februarie, a fost desemnat Ludovic Orban. Totuși în scurt timp, Orban ajunge din candidat inculpat, deoarece împotriva sa procurorii DNA dispun urmărirea penală pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Liberalul este acuzat de faptul că i-ar fi cerut unui om de afaceri să plătească 50.000 de euro la două televiziuni pentru a-i promova imaginea în campania electorală. Astfel, candidatura lui Orban are viață scurtă, el retrăgându-se din cursă.

Pentru că nu au reușit să-l convingă pe Cătălin Predoiu să candideze, Gorghiu și Blaga au recurs la Marian Munteanu, liderul studenţilor în timpul mineriadei din 1990 şi simbol al Pieţei Universităţii la acea vreme. “A fost alegerea perfectă”, declara atunci co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

Totuși, candidatura lui Munteanu a stârnit un val de critici din partea societăţii civile. O serie de ONG-uri i-au cerut acestuia să se retragă, pe motiv că este incompatibil cu valorile europene şi democratice şi a dat dovadă de simpatii faţă de mişcarea legionară, de care nu s-a dezis niciodată. Până și candidații PNL la sectoarele din Capitală s-au dezis de Munteanu. Într-un final el a cedat presiunilor și a făcut un pas în spate.

În cele din urmă, Cătălin Predoiu se lasă convins de co-președinții PNL să candideze. Cu toate acestea, liberalul pornit să oprească „pandelizarea” Bucureștiului, nu a fost suficient de implicat în campania electorală, argumentele sale împotriva contracandidatei Gabriela Firea nefiind suficient de puternice ca să convingă electoratul să pună ștampila pe el. Astfel, Predoiu a înregistrat un scor de doar 11.7%, poziționându-se pe locul al treilea, în spatele lui Nicușor Dan (30.5%). Firea a câștigat detașat șefia primăriei generale București cu scorul de 43%.

Nici liberalii desemnați candidați la sectoare nu au câștigat. Ei au suferit înfrângeri usturătoare în fața unor social-democrați urmăriți penal sau trimiși în judecată. PNL este consecvent în ocuparea locului 3 și în Consiliul General și consiliile locale de sector, cu excepția sectorului 5.

Gorghiu și Blaga nu și-au asumat eșecul localelor

O primă dovadă a neasumării eșecului de către de liderii PNL a stat faptul că nici Gorghiu, nici Blaga nu l-au însoțit pe Cătălin Predoiu la primele declarații de după închiderea urnelor, când a anunțat că, în cazul confirmării cifrelor exit-poll-urilor, își dă demisia din fruntea PNL București. Deși, după anunțarea rezultatelor, Alina Gorghiu a spus că își asumă eșecul pe București, ea nu a arătat nicio intenție de a demisiona din fruntea partidului, pasând responsabilitatea colegilor ei.

„Dacă se va cere o demisie se va lua în discuție nu ne ascundem de cuvântul demisie. Am vorbit cu aproape toți colegii, niciunul nu a spus că ar solicita demisia”, a afirmat Gorghiu.

Pe de altă parte, Vasile Blaga nici nu a vrut să abordeze subiectul posibilității unei demisii, spunând doar că „la București rezultatul a fost departe de cel pe care ni l-am dorit”.

Demisia liderilor organizațiilor de sectoare, într-un gest de solidaritate cu cea a lui Predoiu din funcția de președinte al PNL București, a fost doar o manevră de imagine. În toamna acestui an, șefii de la sectoare aveau să candideze din nou și, ulterior, să fie aleși în fruntea filialelor din Capitală.

Reforma” pentru parlamentare

Cei doi șefi ai liberalilor au încercat să promoveze imaginea unui partid reformat, propunând pe liste pentru alegerile parlamentare oameni noi, dândui la o parte pe cei cu probleme în justiției. Reforma a constant în înlăturarea unor șefi de organizații și organizarea unor alegeri interne. Totuși, schimbările în interiorul partidului aveau să dovedească încă o dată că fuziunea PDL-PNL ea a rămas doar pe hârtie, tensiunile și scandalurile în teritoriu între democrat-liberali și liberali devenind un subiect de interes pentru mass-media.

Blaga face un pas în spate, Gorghiu devine șef unic

După ce în toamnă DNA dispune trimitea în judecată, Vasile Blaga se retrage din din fruntea PNL. Liderul liberal a fost acuzat de procurori că a primit 700.000 de euro de la o societate comercială în schimbul exercitării influenței, astfel încât respectiva firmă să obțină contracte cu două companii naționale. În prezent, Blaga se află sub control judiciar. La scurt timp are loc ascensiunea Alinei Gorghiu în fruntea PNL, la propunerea foștilor democrat-liberali.

Gorghiu, uită că de faptul că democrat-liberalii l-au ajutat pe Klaus Iohannis să ajungă președinte și se folosește puterea dobândită pentru a scoate din joc mai mulți foști pedeliști pe care îi înlătură de pe listele candidaților la alegerile parlamentare. Printre aceștia se numără fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, fostul lider de grup al PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, deputatul Andreea Paul, fostul premier Petre Roman sau fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu. Astfel, Gorghiu împinge în organizațiile județene alți liberali pe liste, majoritatea din cercul ei de apropiați, lucru ce nu face decât să sporească tensiunile în teritoriu, mulți lideri nevrând să mai depună efortul de a strânge voturi pentru candidații PNL.

Gafele din campania electorală

Alina Gorghiu și alți liberali din conducerea centrală îl aleg pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, coordonator al campaniei electorale. Strategia PNL se axează pe primul-ministru Dacian Cioloș, pe care deși liberalii îl promovează asiduu și-l susțin pentru șefia viitorului Executiv, după alegerile parlamentare, nu se implică trup și suflet alături de formațiunea de dreapta. Cu toate acestea, liberalii se culcă pe o ureche și îl folosesc pe Cioloș pe post de „locomotivă electorală”.

Mai mult, PNL face în campanie numeroase gafe. De exemplu, Gorghiu anunță la un miting, la Craiova, că „are datoria de onoare să reducă decalajele între Oltenia și Ardeal”. Practic, ea le-a transmis alegătorilor din regiunea în care se afla că locuiesc într-o regiune subdezvoltată. Sau filmuleț devenit viral, care a stârnit râsul multor colegi din partid, în care liderul PNL convinge un copil singur acasă să îi deschidă ușa, spunându-i că „Victor” (n.r.- Victor Ponta) vrea să-i copieze temele și „Liviu” (n.r.- Liviu Dragnea) vrea să-i fure sandvișurile.

Una dintre gafele PNL a fost făcută chiar de șeful de campanie. Într-un discurs la Iași, Falcă a povestit despre cum a văzut în fața unei pizzerii o familie din Moldova. Femeie și cei patru copii îl așteptau pe tatăl lor să iasă cu o pizza. După această întâmplare, Falcă se întreabă: „Adică în țara asta cu pământ bun, cu valori, trebuie copiii noștri să mânce patru oameni o pizza sau să ne ridicăm?”. Ulterior îi îndeamnă pe moldoveni să nu mai accepte sărăcia și să respingă „baroniada” PSD.

Printre gafe se numără și poza de grup a candidaților PNL din București, lângă monumentul din fața Teatrului Național, care se numește „Căruța cu paiațe”.

Vasile Blaga încearc pe finalul campaniei să salveze ce se mai poate. În videoconferințe el îi și dojenește pe liderii locali, dar încearcă să le dea safturi ca să corecteze problemele și un imbold prin care să sporească energia implicării în campanie.

PNL pierde parlamentare

Liberalii suferă o înfrângere usturătoare la alegerile parlamentare, abia reușind să depășească 20%. La auzirea rezultatelor exit-poll-urilor, șefa PNL, nu se grăbește să tragă concluzii pripite, spunând că așteaptă numărătoarea finală și că „meciul îl jucăm până la capăt”. Chiar dacă speranța lui Gorghiu este creșterea scorului liberalilor la rezultatelor finale, scenariul unei majorități parlamentare și a unei guvernări de dreapta se încheie odată ce PSD obține peste 40%.

După eșecul parlamentarelor, Alina Gorghiu se delimitează repede de Dacian Cioloș, pe care în campania electorală îl aducea în prim plan aproape în fiecare discurs. Premierul se distanțează și el de PNL, după rezultate nemaifăcând comentarii despre liberali.

Demisia lui Gorghiu vine la trei zile după ziua alegerilor, 11 decembrie. „Cred că în continuare oferta PNL în ceea ce privește lista de candidați și programul de guvernare a fost una bună, însă votul covârșitor s-a dus înspre PSD. Dați-mi voie să recunosc victoria PSD”, a spus Gorghiu în momentul în care și-a anunțat demisia. Parte dintre liderii județeni, care au avut un scor sub media națională, au demisionat în aceeași perioadă cu ea. Alții s-au ținut din răsputeri cu mâinile de scaun, chiar dacă alții liberali din structuri făcuseră un pas în spate.

La insistențele ei, Raluca Turcan, șefa organizație Sibiu, județ care a înregistrat cel mai bun scor, este aleasă președinte interimar al PNL.

Alina Gorghiu va rămâne totuși o prezență activă în Senat, unde a obținut un mandat din partea PNL Timiș. În cea mai recentă declarație, cu Congresul PNL în primăvara anului viitor, Gorghiu strigă după ajutor în direcția Crin Antonescu.

„Niciodată n-am încetat să cred că Antonescu poate fi o soluţie în interiorul PNL o soluţie activă, ce se va întâmpla la congres vom vedea. Cred însă în ideea de competiţie. Dacă va vrea să intre în această competiţie m-aş bucura foarte tare să o fac”, a afirmat fosta șefă a liberalilor.

Pe de altă parte, Antonescu, care în perioada cât era lider al PNL a acceptat să intre la guvernare cu PSD, formând USL, îi critică pe liberali, spunând că una dintre greşelile electorale ale conducătorilor PNL a fost că „au crezut că partidul e ajutor de poliţie”.

„Problemele PNL au fost mesajul şi depărtarea de identitate (…) Lipsa de memorie Domnii liberali, colegii mei, au uitat ce vorbeau acum doi ani (…) Nu contează că cineva pleacă unde va pleca, contează identitatea partidului”, a declarat Antonescu, care a adăugat că nu va reveni în fruntea PNL.

Tag-uri:
Alina Gorghiu, PNL, PDL, Victor Ponta, Vasile Blaga, Klaus Iohannis, USL, primăria Capitalei, Cristian Bușoi, Blaga

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CUM a reușit Alina Gorghiu să trimită PNL în opoziție.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/5_22-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/5_22-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Ana Petrescu | duminică, 25 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 255 Vizualizari <!-- --> Alina Gorghiu Chiar dacă PNL avea toate...

Preluat de la EVZ