loading…

Firmele care efectuează transport de persoane către Italia și Spania – țări în care se află cele mai mari comunități de români – au pierdut bătălia cu companiile aviatice low-cost, susține Dragoș Anastasiu, fondatorul Grupului Eurolines România.

„Noi pe Italia și pe Spania ne-am retras conștient de vrei patru-cinci ani. I-am lăsat pe alții să se bată acolo. Nu-mi pot imagina cum merg afacerile la 50 de euro prețul biletului București-Madrid”, a declarat, pentru Mediafax, Dragoș Anastasiu.

Acesta spune însă că firmele pe care le conduce vând bilete de transport pentru mai multe companii din România, care efectuează astfel de transporturi.

„Noi suntem prezenți pe această piață prin alții. Piața de transport de persoane cu autocarul a suferit anul acesta. Noi suntem într-o mică scădere. Avem un minus de circa 3-5% față de anul trecut, fiindcă în 2016 a fost o avalanșă de curse low cost cu avionul. Și nu numai din București, ci și din Bacău, din Iași, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș, Constanța etc. Noiembrie a fost prima lună în care am crescut, dar per total suntem la minus 3-5%”, a arătat Anastasiu.

Grupului Eurolines România este un holding ce deține 21 companii, printre care Nova Travel, Touring Europabus Romania și Touring Rent Auto.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/autocarul-pierde-teren-in-fata-concurentei-aviatice-low-cost-34005.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/autocarul-pierde-teren-in-fata-concurentei-aviatice-low-cost-34005-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv