Autor:
Radu Pădure
|
duminică, 25 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 36 Vizualizari

<!–

–>

Radu G. Ţeposu

Una dintre cele mai luminoase apariţii publicistice de după 22 decembrie 1989 a fost Cuvântul sub direcţia lui Radu G. Ţeposu. O evocare de Dan Ciachir.

În toamna anului 1988 mă împrietenisem cu Radu G. Ţeposu şi Ioan Buduca, critici literari şi ziarişti, care lucrau în redacţia săptămânalului „Viaţa studenţească” şi a revistei de cultură „Amfiteatru”. Un an mai târziu, în octombrie ’89, le-am mărturisit că în perspectiva care se contura – prăbuşirea iminentă a regimului –, dacă vor înfiinţa o revistă, aş dori să ţin o rubrică intitulată Cronica ortodoxă. În vara aceluiaşi an, inspirându-mă din exemplul sculptorului Constantin Baraschi, care începuse modelarea statuii ostaşului sovietic eliberator cu câteva luni înainte de ruperea alianţei militare a României cu Germania, am scris un eseu intitulat Gânduri despre Nae Ionescu, pe care l-am xeroxat şi broşat în două duzini de exemplare, împărţindu-le unor prieteni, parte din ei clerici.

Pe 25 sau 26 ianuarie 1990 a apărut noua serie a revistei „Amfiteatru”. Semnam patru articole în numărul inaugural, unul dintre ele intitulându-se În sfârşit, Nae Ionescu, ilustrat cu o fotografie a acestuia primită de la criticul de artă Andrei Doicescu, care trăia la Paris. La câteva minute după tipărirea revistei, trasă în tipografia „Universul” de pe Brezoianu, Radu G. Ţeposu a urcat acasă la mine cu un teanc de exemplare. L-am rugat să mă aştepte un sfert de ceas şi am plecat la Capşa să cumpăr câteva sticle de vin. Acolo, în braserie, în timp ce chelnerul mi le împacheta, am observat un preot aşezat la una dintre măsuţele rotunde placate cu marmură vişinie, bând tacticos o cafea. Era pentru prima oară când vedeam un preot în reverendă într-un local de consumaţie, semn că în urmă cu o lună se petrecuse într-adevăr o schimbare.

Primul număr din „Cuvântul” a apărut pe 31 ianuarie 1990, conţinând şi prima cronică ortodoxă, intitulată Intelectualii şi Biserica. Prevedeam, dezminţită repede, o apropiere între cele două elemente pomenite în titlu, aceasta manifestându-se doar în primele luni din acel an. De la începutul lui ianuarie 1990 citeam cu interes şi plăcere suplimentul de patru pagini Lumea creştină, care apărea sâmbăta în „România liberă”, trasă pe atunci într-un milion de exemplare, tiraj menţionat pe manşeta ziarului. Suplimentul acesta, îngrijit de Sorin Dumitrescu, avea articole şi meditaţii teologice, iar veşmântul grafic era pe măsură. Colaborau la el Horia Bernea, Alexandru Paleologu, Virgil Cândea, Floriana Avramescu, fiica preotului omonim, un monah care iscălea călugăreşte „Părintele Kefa”, apăreau şi răbufniri abjecte precum a scriitorului neoprotestant Mircea Ciobanu sau a preotului ortodox Boris Răduleanu…

Până în martie 1990, „Cuvântul” şi „Amfiteatru” şi-au avut redacţia la Grajdurile Regale, pe strada care poartă azi numele lui Constantin  Noica, începe din Calea Plevnei şi sfârşeşte pe cheiul Dâmboviţei, la Podul Cotroceni. Apoi, în martie 1990, redacţia s-a mutat la demisolul blocului de opt etaje care are la parter galeriile de artă „Orizont”, de pe strada numită pe atunci Oneşti. Radu G. Ţeposu m-a întrebat dacă vreau să fac parte din redacţie. I-am mulţumit, preferând să rămân particular, aşa cum fusesem şi până atunci. Făcând opoziţie regimului Iliescu, „Cuvântul”, subintitulat săptămânal de atitudine, a atins în primii doi ani tirajul de 50.000 de exemplare. Se perinda multă lume prin redacţie, începând cu Alexandru Paleologu, Alexandru George, Adrian Marino, toţi trei colaboratori permanenţi ai publicaţiei, oameni politici, ziarişti, intelectuali, dar şi figuranţi ori simulanţi ai scenei publice ori personaje pitoreşti…

Timp de patru ani, 1990-1994, cât a apărut ca săptămânal, „Cuvântul” a fost o revistă aparte, redactată şi scrisă de un mănunchi de oameni inteligenţi şi cultivaţi, în 1991 şi 1992 găsindu-se pe toate tarabele şi în toate chioşcurile de ziare din centrul Bucureştiului. Apoi a început, lent, declinul, urmat de sistarea apariţiei. În 1995, primăvara, „Cuvântul” reapărea, sub formă de lunar, cu un tiraj modest, păstrându-şi însă calitatea. Am continuat cronica ortodoxă până în anul 2002.

Deşi aparţinea unei generaţii literare – „Optzeciştii” – cu înclinaţii spre boemă, al cărei teoretician devenise, Radu G. Ţeposu era, structural, un domn. Născut în Ardeal, la hotarul cu Muntenia, la Şirnea, în apropiere de Bran, urmase facultatea la Cluj. L-am cunoscut pe când se apropia de 35 de ani. Era un intelectual, un scriitor şi totodată un ziarist, meserie pe care o iubea. Ultima trăsătură a ieşit în evidenţă în anii în care a condus cele două reviste, dar şi câteva publicaţii efemere. Tată de familie cu trei copii, gospodar autentic, Radu G. Ţeposu era un om cu voinţă şi putere de muncă în care sclipea o scânteie de gratuitate; în lipsa ei nu s-ar fi înţeles atât de bine cu congenerii săi literari. Aceştia îi recunoşteau ascendentul, ca şi gazetarii pe care i-a format.

Străin de boema pe care am perceput-o ca pe o anticameră a ratării, imun la seducţiile gazetăriei, apreciam la Ţeposu trăsătura de domn. Era o plăcere să-l ai interlocutor, fie în biroul său, fie la o masă, la el sau la mine acasă, ori la restaurant. Aveam acelaşi tempo, pe care îl imprimam şi discuţiei, implicit fuiorului epic desfăşurat în asemenea împrejurări. Radu G. Ţeposu avea duhovnic, se spovedea şi se împărtăşea, simţindu-se bine la mânăstiri, îndeosebi la Bistriţa şi Căldăruşani, unde mergeam împreună. Era, totodată, un om de lume. Am văzut lucrul acesta în toamna anului 1996, când, îndată după ce profesorul Emil Constantinescu a devenit preşedintele României, i-a conferit titlul de Omul anului, acordat de revista „Cuvântul”. Atunci a avut loc la Casa Vernescu, de pe Calea Victoriei, o recepţie la care au luat parte aproape 50 de persoane. În 1990 intrasem de câteva ori în clădirea aceea devenită sediul Uniunii Scriitorilor. Vasta sală de la parter, cu un escalier în spirală din marmură, era prăfuită, nemobilată, prost luminată şi mirosea a loc închis. Grădina dinspre Calea Victoriei se părăginea. În 1995, Uniunea Scriitorilor a închiriat clădirea unei firme străine care a restaurat-o, a mobilat-o, decorând-o cu gust, deschizând în interiorul ei un cazinou. Un an mai târziu, parterul Casei Vernescu părea holul unui hotel de cinci stele din Occident.

Am ajuns la recepţie la ora 13, controlat cu un detector de nişte agenţi politicoşi. Barul era asortat inclusiv cu Armagnac, şampanie şi coniac franţuzesc. Peste o oră, oaspeţii puteau mânca icre de Manciuria, caviar şi homar. Emil Constantinescu a sosit la ora 13.45 şi a strâns mâinile invitaţilor înşiruiţi pe două rânduri printre care a trecut. M-a frapat plecăciunea unui mare poet, om de peste 70 de ani, când a strâns mâna şefului statului, amintind spinările încovoiate ale directorilor de întreprinderi vizitate pe vremuri de Ceauşescu. Un critic de artă mai vârstnic decât poetul trepida scuturându-i mâna lui Emil Constantinescu pe când un zâmbet extatic îi lumina chipul. După ce preşedintele României şi Radu G. Ţeposu au rostit scurte alocuţiuni, indiferenţi la bufetul rece şi la mâncărurile calde, poetul şi criticul de artă s-au repezit să-l împresoare pe noul şef al statului. Fireşti, degajaţi, Alexandru Paleologu şi Horia Bernea, cu care am câteva fotografii de la acea recepţie, erau cu totul străini de fascinaţia puterii. Gazdă deferentă şi demnă, cu un pahar în mână, Radu G. Ţeposu se întreţinea cu şeful statului în timp ce-l ascultam pe Alexandru Paleologu povestind că în închisoare, mai mult decât gardienii, l-au exasperat deţinuţii cu idei fixe; pisălogii.

Nota bene: Primul număr din „Cuvântul” a apărut pe 31 ianuarie 1990.

Tag-uri:
teposu, cuvantul, sorin dumitrescu, alexandru paleologu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Amintiri despre un domn şi excepţionala lui revistă.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/teposu-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/teposu-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialCultură
Autor: Radu Pădure | duminică, 25 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 36 Vizualizari <!-- --> Radu G. Ţeposu Una dintre cele mai luminoase...

Preluat de la EVZ