Autor:
Dodo Romniceanu
|
sâmbătă, 24 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 30 Vizualizari

<!–

–>

Trupul lui Anis Amri, întins pe caldarâm

Teroristul care a intrat cu camionul în târgul de Crăciun din Berlin, omorând 12 persoane, și-a bătut joc de granițele deschise ale Europei, înainte de a fi împușcat mortal, vineri, la Milano. Fără niciun document de călătorie sau acte de identitate asupra lui, tunisianul Anis Amri a străbătut nestingherit aproape 2000 de kilometri trecând, lejer, din Germania în Franța și apoi în Italia.

Abia în aceasta din urmă, în timpul unui control de rutină într-o suburbie din nordul orașului Milano, teroristului i s-a cerut să se legitimeze, fiind în cele din urmă ucis în timpul schimbului de focuri care a urmat.

Interesant e faptul că în cursul dimineții de vineri, cu puțin timp înainte ca autoritățile italiene să anunțe lichidarea teroristului, anchetatorii germani erau convinși că acesta se afla încă pe teritoriul Germaniei.

Așadar, cel mai vânat om din Europa a fost împușcat mortal vineri dimineața, în jurul orei 3.00, la scurt timp după ce a coborât dintr-un tren în districtul Sesto San Giovanni, din Milano. Oamenilor legii le-a atras atenția comportamentul său ușor nefiresc iar când i-au cerut să prezinte actele, Amri a scos o armă din geanta pe care o avea în spate, a strigat ”Allahu Akbar” și a tras asupra celor doi polițiști care îl opriseră. Unul din gloanțele trase de terorist l-a atins pe polițistul Cristian Movio, 35 de ani, în umăr. (Din fericire, viața sa este însă în prezent în afara oricărui pericol)

După ce Movio a fost scos din joc, în urmărirea teroristului periculos a plecat tânărul ofițer Luca Scatà, a cărui experiență în poliție numără doar câteva luni. El a reușit însă să-l împuște mortal pe Amri și să spele astfel rușinea bâlbelor și incertitudinilor colegilor săi mai experimentați din Germania și de aiurea. Felul nesigur în care s-au derulat ostilitățile scoate încă o dată la iveală cât de vulnerabilă este Europa în față acestor dezaxați care pot lovi oriunde, la orice oră.

”Putem răsufla ușurați că pericolul imediat a trecut”, dar ”amenințarea teroristă rămâne pe ansamblu prezentă, cum a fost de mulți ani” și „acest lucru îl știm toți”, a spus Merkel într-o scurtă intervenție televizată după confirmarea uciderii teroristului Anis Amri de către poliția italiană la Milano.

Cazul acestui tunisian care a ucis luni seară 12 persoane și a rănit alte 48 după ce a pătruns cu un camion în mulțime, el fiind de altfel de mult timp în atenția poliției germane care știa că reprezintă un pericol, ridică o serie de întrebări, a admis Angela Merkel. ”Pentru mine și pentru ansamblul guvernului datoria cea mai importantă a Statului este protecția cetățenilor”, a continuat ea.

Șefa guvernului german a promis o viitoare examinare aprofundată a situației și a evocat posibilitatea unor schimbări ”legale sau politice”, dacă în urma analizei se va trage concluzia că acest lucru se impune. Ea nu a oferit detalii, cu excepția precizării că dorește să expulzeze mai mulți migranți cărora li s-a respins cererea de azil în Germania.

Într-o astfel de situație s-a aflat și Anis Amri, pe care autoritățile germane au dorit să-l retrimită în țara sa, dar nu au reușit pentru că autoritățile de la Tunis au refuzat să recunoască faptul că el este cetățean tunisian.

Tunisia și în general statele din Orientul Mijlociu și Africa de unde provin cea mai mare parte a migranților veniți în Germania — circa 900.000 numai anul trecut — refuză cel mai adesea să accepte repatrierea propriilor cetățeni. În plus, autoritățile germane de multe ori nu știu de unde provin migranții, întrucât mulți dintre ei își distrug documentele și pretind că sunt sirieni, întrucât sirienii obțin mai ușor statutul de azilant.

Angela Merkel a mai spus vineri că a avut o convorbire telefonică cu președintele Tunisiei, Béji Caid Essebsi, pentru a discuta cu acesta despre accelerarea și intensificarea expulzării migranților care nu au primit azil în Germania.

Tag-uri:
terorist, terorist Milano, terorist Berlin, Anis Amri

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vulnerabilitățile incredibile ale Europei. Teroristul de la Berlin a fost ucis de un polițist italian începător, în vreme ce anchetatorii lui Merkel credeau că el este încă în Germania .

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/terorist1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/terorist1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Autor: Dodo Romniceanu | sâmbătă, 24 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 30 Vizualizari <!-- --> Trupul lui Anis Amri, întins pe caldarâm ...

Preluat de la EVZ