Autor:
Ana Petrescu
|
sâmbătă, 24 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 13 Vizualizari

<!–

–>

Sărbătorile pentru politicieni

Evenimentul zilei stat de vorbă cu mai mulți oameni politici pentru a afla ce vor face de sărbători. Majoritatea au spus că nu-și vor petrece scurta vacanța de iarnă în afara hotarelor, pentru că așteaptă desemnareapremierului și ulterior votul în Parlament al bugetului pe 2017.

Fostul șef al statului, Traian Băsescu a precizat că va rămâne de Crăciun în București și va petrece alături de familie, alături de soția, fiicele sale, nepoței și cei apropiați, strânși laolaltă în jurul unei mese îmbelșugate.

Liderul ALDE, Daniel Constantin a precizat, pentru EVZ, că de Crăciun va merge la Bran.

O să mergem, de Crăciun, probabil cu familia mai extinsă undeva în zona Branului. Și de Revelion tot aici, undeva în țară, tot cu familia, a spus Constantin.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a spus că va face naveta între Olt și București. „În țară, pentru că n-avem cum altfel. Avem Guvernul săptămâna viitoare. După Executiv, vine bugetul, deci n-am unde pleca. Sunt la Olt, București. Așa fac naveta. De Crăciun mă duc acasă, la Olt”, a explicat Iordache

Deputatul liberal, Cezar Preda a spus că va petrece Crăciunul alături de familie, acasă, la Buzău, iar de Revelion va pleca cu colegii din organizația PNL Dâmbovița la Târgoviște.

Social-democratul, Claudiu Manda, care după trei mandate de deputat, a obținut, la alegerile din 11 decembrie, unul de senator din partea PSD Dolj, a precizat că va face Crăciunul la Craiova, împreună cu băiatul său. El a adăugat, pentru EVZ, că nici ziua de naștere nu a reușit să o serbeze cum trebuie, pe 20 decembrie, cu toată agitația politică din ultimul timp.

O să petrec de Crăciun cu băiatul meu acasă. Iar de Revelion nu știu nimic pentru că nu știu programul de la Parlament. O să mă duc undeva în țară, probabil o petrecere în Craiova cu prietenii, așa cum am făcut de fiecare dată”, a explicat Manda, pentru EVZ.

Reprezentantul minorităților în Parlament, Varujan Pambuccian a spus că, deși poate suna probabil cenușiu”, va petrece sărbătorile „ca de obicei acasă cu familia, niciodată în altă parte”.

Liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, a declarat că după o masă de Crăciun, va merge, împreună cu familia, la o mănăstire franciscană.

„Ca întotdeauna cu familia acasă. Niciodată altundeva. Mergem la biserică cu familia. Și de Revelion mergem la biserică, noaptea. Avem o mănăstire franciscană și e o atmosferă superbă noaptea. E special datorită oamenilor care se adună acolo”, a precizat, pentru EVZ, Attila Korodi.

Tag-uri:
Politicieni în vacanță, de craciun, ce fac politicienii, vacanta, parlament

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Politicieni în vacanță. EVZ a aflat unde au fugit liderii politici de sărbători.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/brad-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/brad-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Autor: Ana Petrescu | sâmbătă, 24 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 13 Vizualizari <!-- --> Sărbătorile pentru politicieni Evenimentul zilei stat de vorbă...

Preluat de la EVZ