Autor:
Georgeta Petrovici
|
sâmbătă, 24 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 23 Vizualizari

<!–

–>

La cel mai mare spital din vestul României, care a fost în șantier anul acesta, continuă investițiile. Acestea se ridică la 3,5 milioane de euro, și au menirea să aducă unitatea sanitară la zi cu dotările și facilitățile. De anul viitor, aici se va face din nou transplant renal.

Aproximativ 9 milioane de lei va primi Spitalul Județean Timișoara numai pentru a continua reparațiile. Finanțarea e asigurată de Consiliul Județean Timiș.

Anul acesta, Consiliul a mai alocat 7 milioane de lei, bani cu care s-au efectuat reparații în toate secțiile unității medicale: Neurologie, Cardiologie, Chirurgie Vasculară, Diabet Zaharat, Gastroenterologie, secțiile de Chirurgie. Astfel, toate ferestrele și ușile din unitatea medical au  fost înlocuite cu termopane, iar în acest moment sunt în lucru anumite saloane și două săli de operație.

În acest ritm, estimează managerul Spitalului Județean Timișoara, la finele anului care vine, unitatea medical de la Timișoara va funcșiona la adevărate standard de secol XXI. Laboratorul va fi mutat, va fi extins compartimentul de Terapie Intensivă la Politraumatologie și va fi modernizat în continuare blocul operator. În acest context vor fi încheiate dotările pentru amenajarea sălii unde se vor puytea efectua intervenții de transplant renal. Proiectul a fost demarat în anul 2014, iar după investițiile care se vor face aici, procedurile de transplant vor fi retaliate anul viitor.

Tag-uri:
Spitalul Județean, Consiliul Județean, Chirurgie Vasculară, Diabet Zaharat, Spitalului Județean, Terapie Intensivă, transplant renal, timisoara, marius craina, investitii

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O nouă unitate medicală unde se face TRANSPLANT RENAL. Cum este posibil acest lucru.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/05-resize-1-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/05-resize-1-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialSanatate
Autor: Georgeta Petrovici | sâmbătă, 24 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 23 Vizualizari <!-- --> La cel mai mare spital din vestul...

Preluat de la EVZ