loading…

Polițiștii de frontieră de la Vama Veche au confiscat aproape 5.000 de parfumuri contrafăcute, în urma unor controale amănunțite efectuate asupra a două microbuze conduse de doi cetățeni ucraineni.

Cei doi ucraineni s-au prezentat, ieri dimineață, la Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche, la volanul a două microbuze înmatriculate în Bulgaria.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că în comparimentele de marfă ale microbuzelor existau pereți falși.

“După înlăturarea pereților falși, au fost descoperite 30 genți de voiaj, care conțineau 4.952 flacoane parfumuri de diferite gramaje și mărci, susceptibile a fi contrafăcute.

 Conducătorii auto, care nu dețineau documente de proveniență pentru bunurile transportate, au declarat că au preluat gențile cu parfumuri dintr-o stație peco din Bulgaria, de la un cetățean ucrainean a cărei identitate nu o cunosc, și urmau să le transporte în Ucraina.

Parfumurile, în valoare totală de 225.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii de frontieră urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută și sancționată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind Codul Vamal al României”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/constanta-mii-de-parfumuri-contrafacute-gasite-in-peretii-falsi-ai-unor-microbuze-din-vama-veche-foto-33964.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/constanta-mii-de-parfumuri-contrafacute-gasite-in-peretii-falsi-ai-unor-microbuze-din-vama-veche-foto-33964-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv