Autor:
Petre Ţache
|
vineri, 23 decembrie 2016 | 0 Comentarii
| 2 Vizualizari

<!–

–>

Tătarii, un neam de războinici

Tătarii sunt prezenţi, ca locuitori permanenţi pe teritoriul actual al României, din secolul al XIII-lea. Conform recensământului din 2011, 20.464 de oameni s-au declarat tătari, majoritatea acestora fiind tătari crimeeni din judeţul Constanţa. Ei sunt principalii reprezentaţi ai Islamului în România

Să uităm puţin de tătarii năvălitori de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Sunt timpuri prea îndepărtată pentru vreo ranchiună istorică. Dar strămoşii tătarilor de astăzi, din România, au ajuns prima oară la gura de vărsare a Dunării la mijlocul secolului al XIII-lea la apogeul Hoardei de Aur. Mai exact în 1241, sub conducerea lui Kadan, când tătarii au traversat Dunărea, cucerind şi jefuind regiunea. Probabil că regiunea nu a fost sub controlul direct al Hoardei, ci mai degrabă al unui vasal al hanului din Bahciîsarai. Se cunoaşte, din sursele arabe, că la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea descendenţii Hoardei Nogai s-au stabilit în Isaccea. Despre Sari Saltuk Baba, dervişul trimis cu misiunea de a răspândi religia islamică, se spune că ar fi descălecat în Dobrogea în 1262. Dobrogea era pe atunci un teritoriu al nimănui, aproape nepopulat, stăpânit la sud de Imperiul Bizantin, dar ocupat la nord de Hoarda de Aur.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.

Tag-uri:
tatari, hoarda de aur, dobrogea, stefan cel mare, Hoardei Nogai, Despre Sari, Saltuk Baba, Imperiul Bizantin, Ibn Battuta, Baba Saltuk, Dar Hoarda, Tătarii Nogai, Mihail Kogălniceanu

În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Povestea tătarilor Cârâm şi Nogai, blânzii noştri co-etnici dobrogeni.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/tatari-465x390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2016/12/tatari-465x390-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Autor: Petre Ţache | vineri, 23 decembrie 2016 | 0 Comentarii | 2 Vizualizari <!-- --> Tătarii, un neam de războinici Tătarii sunt prezenţi,...

Preluat de la EVZ